Cutremur in Vrancea! Vezi ce magnitudine a avut

De: Cancan
Publicat: 18/02/2014 | 08:51

Potrivit Institutului Naţional de Fizică a Pământului, un cutremur a avut loc în Vrancea. Seismul cu magnitudinea de 2,7 pe scara Richter s-a produs luni seară, la ora 22:24, la o adâncime de 123 de kilometri, în apropierea localităţii Nereju.

Alte două seisme au fost înregistrate de aparatura Institutului Naţional de Fizică a Pământului sâmbătă seară şi duminică în zona Vrancea, celebră în România pentru astfel de evenimente. Astfel, într-un interval de numai 24 de ore, în Vrancea s-au produs două cutremure de intensitate mică. Unul, cu magnitudinea 2.5, a fost înregistrat duminică în zona Vrancea, iar celălalt, cu magnitudine 3.4 a avut loc tot în sâmbătă seară, la o adâncime de 140 de kilometri, în apropierea localităţilor Covasna (40 km), Focşani (46 km), Râmnicu Sărat (47 km), Târgu Secuiesc (52 km) şi Mărăşeşti (55 km).

Conform infp.ro, cel mai mare cutremur produs anul acesta în zona seismică Vrancea a avut 4,7 grade şi a fost înregistrat la data de 23 ianuarie.

La data de 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, acesta fiind cel mai mare din ultimii patru ani.

 

C.V.