Cutremur în urmă cu puțin timp, în județul Ialomița. Câte grade a avut
Un cutremur cu magnitudinea de 2,3 grade pe scara Richter s-a produs joi după-amiaza în judeţul Ialomița, anunță Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Potrivit seismologilor, cutremurul s-a produs la ora 15.02 în Muntenia, județul Ialomița, la adâncimea de 8 kilometri.
Seismul a avut loc în apropierea oraşelor București (88 km), Brăila (107 km), Ploiești (109 km), Cosntanța (117 km), Ruse (120 km), Galați (127 km).
Alte două cutremure, cu magnitudinea 3,6, respectiv 2,1, s-au produs, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţele Buzău și Călărași.
Primul seism a fost la ora 2.35, în Muntenia, Călărași, și a avut magnitudinea de 2.1. La ora 4.11 a avut loc un alt cutremur în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Magnitudinea a fost de 3.6, iar adâncimea de 119 km.