Cutremur în trustul Ringier! Cătălin Tolontan, dat afară de la Libertatea

Publicat: 06/12/2023 | 12:30
Cătălin Tolontan / Foto: Facebook

Cătălin Tolontan tocmai a fost dat afară de la Libertatea. Un nou cutremur în trustul Ringier, după ce în urmă cu doar puțin peste o lună fusese îndepărtat de la conducerea Gazetei Sporturilor. Schimbările continuă, iar acum, Tolo, care rămăsese doar să răspundă editorial de Libertatea, a fost „executat” și de aici de șefii trustului de presă elvețian.

Scandalul din interiorul trustului Ringier continuă. Astăzi, 6 decembrie, directorul editorial, Cătălin Tolontan, a fost concediat. Până nu de mult, acesta conducea Gazeta Sporturilor și Libertatea, dar în urma războiului pe care l-a pornit cu șefii trustului, ca urmare a deciziei acestora de a închide ediția print a Gazetei Sporturilor, a fost înlăturat de tot.

(CITEȘTE ȘI: ESCA E ISTORIE… CÂT CÂȘTIGĂ ÎNTR-O SINGURĂ LUNĂ CĂTĂLIN TOLONTAN!)

Cătălin Tolontan, dat afară de la Libertatea

În urmă cu o lună, pe data de 2 noiembrie, Cătălin Tolontan fusese înlăturat de la conducerea Gazetei Sporturilor, iar astăzi a primit lovitura finală. Libertatea a rămas fără directorul editorial. Acesta a fost anunţat astăzi că îşi încheie colaborarea cu Ringier.

De asemenea, Ringier a anunțat printr-un comunicat de presă că Libertatea urmează să treacă printr-o serie de schimbări, iar de acum accentul se va pune pe zona de digital, în contextul în care vânzările au scăzut drastic în ultimii ani, cu 64% faţă de anul 2018.

„Conducerea Ringier România anunţă că Libertatea, brand media renumit şi respectat inclusiv dincolo de graniţele ţării, cu o istorie de peste 30 de ani, îşi va îmbogăţi si diversifica oferta de continut digital, în perioada următoare.

Acestui demers îi sunt asociate măsuri interne de reducere a costurilor, de natura sa contribuie la securizarea unui viitor sustenabil pentru companie, în contextul unei scăderi drastice a vânzărilor editiei tipărite a Libertatea, respectiv cu 64%, comparativ cu anul 2018.

Între timp, veniturile provenite din monetizarea conţinutului digital au ajuns să depăşească veniturile obtinute din print, şi se află pe o traiectorie de creştere. În consecinţă, conducerea Ringier România, de comun acord cu Ringier AG, principalul acţionar, au decis să se angajeze într-o etapă de redefinire a priorităţilor, mutând accentul in zona digitala”, se arată în comunicat.

Mai mult, compania menționează în același comunicat și că „trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi imediat de această schimbare de strategie”, fără a da nume însă.

„Nu trebuie să-i plângă de milă nimeni”

Deși a fost dat afară, Cătălin Tolontan pare că a făcut o afacere bună, cel puțin potrivit spuselor jurnalistului Cozmin Gușă. Acesta spune că fostul directorul editorial Libertatea a reușit să negocieze o despăgubire considerabilă.

Potrivit lui Cozmin Gușă, Cătălin Tolontat o să primească o despăgubire de 300.000 de euro.

„Tolo dat afară azi! În urmă cu puțin timp elvețienii de la Ringier l-au dat afară azi pe Tolontan, lucru de care v-am anunțat că se va întâmpla până la finalul anului.

Nu trebuie să-i plângă de milă nimeni, a fost cadorisit la plecare cu peste 300 de mii de euro, iar acum Statul Paralel îi construiește un mini trust de presă, ca să poată servi în continuare.

Ce să zic, la cât mai multe asemenea concedieri din presă, că «nici ei nu mai știu câți sunt»”, a spus Cozmin Gușă.

(VEZI ȘI: AM INTRAT ÎN POSESIA PLÂNGERILOR DEPUSE ÎMPOTRIVA LUI CĂTĂLIN TOLONTAN ȘI A ALTOR PATRU JURNALIȘTI. PRIMARUL BĂLUȚĂ: ”EXISTĂ SUSPICIUNI REZONABILE” | DOCUMENT EXCLUSIV)