Cutremur, miercuri, în România! Un seism cu magnitudinea 3,6 s-a produs miercuri, la ora locală 12:12, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, anunță Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). În ce orașe s-a resimțit?
Un cutremur a avut loc, miercuri, în jurul orei 12:00, în zona Vrancea. Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) a transmis o informare potrivit căreia, seismul s-a produs la o adâncime de 129.9 km, în apropierea următoarelor oraşe: 42km V de Focșani, 58km N de Buzău, 71km E de Sfântu-Gheorghe, 81km E de Brașov, 92km NE de Ploiești. Experții sunt că intensitatea cutremurului este slabă.
„În ziua de 12 Iulie 2023, la ora 12:12:57 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 129.9 km”, se arată în anunțul făcut de INFP.
Reamintim că, cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7 grade, a avut loc în data de 14 februarie 2023, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.
CITEȘTE ȘI: CUTREMUR MAJOR ÎN CURSUL ZILEI DE VINERI. S-A RESIMȚIT INCLUSIV ÎN BUCUREȘTI
În urmă cu ceva vreme, Raed Arafat, șeful DSU, făcea câteva recomandări importante cu privire la ce trebuie să facem în cazul unui cutremur major. Seismele pot provoca adevărate dezastre, fiecare secundă fiind importantă pentru viața cuiva.
„Nu este recomandat ca oamenii să sune la 112 pentru că au simțit cutremurul. Ei trebuie să fie conectați, dacă se întâmplă un cutremur cu efecte, vom veni cu mesaje. Mesajele prima dată vin pe Ro-Alert dar și pe aplicația DSU pe care am recomandat-o, ea a fost actualizată. A fost acum o nouă actualizată, se poate intra pe Google Store sau pe Apple Play pentru update, s-au rezolvat anumite bug-uri care erau în aplicație. Descărcând aplicația DSU poți avea foarte multe informații, inclusiv mesaje transmise din partea noastre. Pe partea cealaltă, Ro-Alert poate să vină după ce s-a produs cutremurul, cu anumite recomandări.
Din timp, însă, recomandăm tuturor să intre pe platforma fiipregătit.ro și să vadă ghidurile și să vadă ce trebuie să facă înainte de cutremur, în timpul cutremurului și după cutremur. Pentru că aceste ghiduri sunt foarte clare. Unul dintre aspectele pe care le recomandăm clar – oamenii trebuie să înțeleagă că panica poate să ducă la greșeli mari care să coste vieți – dacă ești panicat și fugi și te prinde cutremurul în perioada lui maximă pe casa scărilor, riscul e mult mai mare decât dacă ești în apartament, în lift e și mai mare”, transmitea Raed Arafat, în cadrul unei conferințe de presă.
CITEȘTE ȘI: A FOST CUTREMUR, NOAPTEA TRECUTĂ, ÎN ROMÂNIA. CE INTENSITATE A AVUT ȘI UNDE S-A PRODUS