Un nou cutremur s-a propus miercuri, la ora 12:15, pe teritoriul ţării noastre. Acesta a avut o magnitudine de 3,3 pe Scara Richter şi s-a produs la o adâncime de 119,5 km.
Cutremurul a avut loc în apropierea oraşelor Nehoiu (3km), Întorsura Buzăului (37km), Vălenii de Munte (38km), Covasna (42km) şi Slănic (44km).
„În medie, în Vrancea se produc cam 4 sau 5 seisme mai importante în fiecare secol (cutremure cu magnitudinea egală sau mai mare de 6,7 grade pe scara Richter), circa 10 seisme de magnitudine 6,0 până la cel mult 6,5-6,6 grade, precum şi peste 100 de cutremure mai slabe, cu magnitudinea mai mare sau egală cu 5,0 pe scara Richter.
Anual, în Vrancea se produc peste 100 de seisme slabe, în general imperceptibile, din cauza adâncimilor mari la care au loc, şi doar 8-12 seisme de magnitudine 4-5 care sunt uneori resimţite în oraşele mari din sudul şi estul ţării, dar fără urmări. Uneori se mai produc şi cutremure de tip crustal, cu efecte locale, dar cu magnitudini mici, care rareori ating 5 grade pe scara Richter”, arată cei de la cutremur.net.