Un cutremur cu magnitudine de 8,2 a zguduit marţi seară nordul Chile, determinând Serviciul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă să ordone evacuarea coastelor de nord ale ţării din cauza unui risc de tsunami.
UPDATE 7:51 Honduras declară alertă de tsunami după cutremurul din Chile
Honduras, care se teme de consecinţele cutremurului cu magnitudinea de 8,2 grade, care a afectat coasta de nord a statului Chile, a declanşat alerta de tsunami, au anunţat autorităţile, citate de AFP.
Alerta se referă la golful Fonseca din nord-vestul ţării, pe malul Pacificului, unde Comisia permanentă de prevenire a riscurilor (Copeco) a stabilit că există cel mai mare risc.
Copeco le-a ordonat căpităniilor din porturile vizate să restrângă navigaţia ambarcaţiunilor de talie mică şi medie pe o perioadă de 18 ore.
Alerta se referă la circa zece sate de coastă din departamentele Choluteca şi Valle din sudul ţării.
UPDATE 7:27 Cinci morţi în urma cutremurului din Chile
Cel puţin cinci persoane au murit în urma cutremurului cu magnitudinea de 8,2 grade produs marţi seară în nordul Chile, a anunţat ministrul chilian de Interne, Rodrigo Peñalillo, citat de AFP.
„Anunţ cu tristeţe moartea a cinci persoane, patru bărbaţi şi o femeie, la Iquique şi Alto Hospicio, victime ale unei crize cardiace sau zdrobite sub dărâmături”, a declarat ministrul.
Cutremurul s-a produs la ora locală 20.46 (miercuri, 02.46 ora României), la aproximativ 89 de kilometri sud-vest de Cuya, la o adâncime de 46,4 kilometri, potrivit Centrului seismologic naţional al Universităţii din Chile.
Centrul american pentru Studii Geologice a anunţat de asemenea producerea unui cutremur cu magnitudine de 8. Alerta de tsunami ar viza alte două ţări, şi anume Ecuador şi Peru, potrivit Centrului american.
La rândul lor, serviciile naţionale din Ecuador şi Peru au anunţat că au emis alerte de tsunami.
„Vom fi atenţi la coastele noastre şi ne pregătim”, a anunţat preşedintele Ecuadorului, Rafael Coreea, pe contul său de Twitter.
O alertă de tsunami a fost declanşată pentru coasta de sud a statului Peru, a anunţat marţi seara Marina peruviană.
„Este o alertă pentru care luăm toate măsurile de precauţie”, a anunţat pentru AFP comandantul Marinei de Război, Colbert Ruiz. „O alertă înseamnă că trebuie să fim atenţi, dar nu confirmă sosirea unui tsunami„, a precizat el, adăugând că lucrează în coordonare cu Serviciul pentru Apărare Civilă pentru a evalua pericolul. „Până acum, nu există nimic”, a spus el.
Drumurile de-a lungul coastei din Lima, capitala statului Peru, au fost închise, a anunţat primăriţa Susana Villaran.
Potrivit Centrului de alertă pentru tsunami din Pacific, cu sediul în Hawaii, cutremurul a provocat valuri de 2,11 metri.
Cutremurul a fost resimţit mai ales în Tacna, Arequipa şi Moquegua, potrivit Institutului peruvian de Geofizică.