A fost înregistrat un nou cutremur în România. Seismul s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, având 4.3 grade pe scara Richter. Potrivit datelor, cutremurul a fost de adâncime. Iată mai jos, în articol, informațiile transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Un cutremur a avut loc în zona seismică Vrancea, Buzău, în cursul zilei de sâmbătă, 17 iunie 2023, la ora 13:13. Potrivit datelor transmise de infp.ro, seismul a avut o magnitudine de 4.3 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 111.2 kilometri. Cutremurul s-a produs la 57km NV de Buzău, 59km SE de Sfântu-Gheorghe, 60km V de Focșani, 65km E de Brașov, 77km NE de Ploiești.
În ultima perioadă, în România au fost înregistrate cutremure semnificative. De exemplu, în data de 6 iunie, un seism de 5.3 grade pe scara Richter s-a înregistrat în Crișana, Arad. Cutremurul a avut loc la ora 20:26, la o adâncime de 6.4 kilometri, fiind resimțit în mai multe orașe din țară. La momentul acela, un seismolog român a explicat de ce este sensibilizată zona Aradului de seismele de această intensitate.
„Zona este caracterizată de cutremure de suprafață. Acolo este și contactul între orogenul Apusenilor de Sud cu Depresiunea Panonică. Există și un sistem de falii orientate unul Nord-Vest, Sud-Est și altul Sud-Vest, Nord-Est. Toate pot fi în legătură cu mișcările care au loc în micro-placa Adriatică. Pot apărea, dar nu este obligatoriu, o serie de replici, însă cu magnitudini mai mici. Aradul este sensibilizat, de-a lungul timpului, de o serie de cutremure de peste 5 grade. Acolo unde a apărut odată un cutremur, oricând pot apărea și altele”, a declarat seismologul Mihai Diaconescu, la Antena 3 CNN.
De altfel, alte două seisme, care s-au resimțit în mai multe orașe din țară, au avut loc în zona Olteniei, Gorj. Un cutremur a înregistrat magnitudinea de 5.7 grade pe scara Richter, iar alt seism s-a plasat la 5.2 grade pe scara Richter. (Vezi AICI ce pagube materiale a provocat)
Există un anumit kit de supraviețuire pe care l-ai putea crea, fiind o măsură de prevenție. Acesta trebuie să conțină obiecte, precum lanternă, baterii, fluier, briceag, pătură sau materiale medicale. De asemenea, trebuie să ai apă și alimente neperisabile (conserve). Totodată, Raed Arafat a explicat câteva reguli pe care ar trebui să le urmăm, în cazul în care se produce un seism major. Poți consulta informațiile de aici, pentru a afla mai multe.
Sursă foto: Pixabay, infp.ro