Cutremur de 3,1 grade pe scara Richter în România. În ce zonă neobișnuită s-a înregistrat seismul

Publicat: 04/10/2020 | 11:15

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs în zorii acestei dimineți în România. Potrivit specialiștilor de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul a fost înregistrat într-o zonă în care nu au loc multe astfel de evenimente.

Citește și: Aurelian Temișan, îngenuncheat de suferință după moartea nașului său: “Am trăit pe muchie de cuțit. Drum liniștit spre lumină”

Cutremur de 3,1 grade pe scara Richter, înregistrat în Giurgiu

Angajații de la INCDFP au anunțat că seismul a avut loc la ora 05:51 și la o adâncime de doar doi kilometri. Pe site-ul oficial, reprezentanții Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului au mai spus că epicentrul cutremurului a fost localizat la 42 de kilometri nord-est de Ruse și la 44 de kilometri sud-est de București.Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 42km NE de Ruse, 44km SE de București, 100km S de Ploiești, 148km SE de Pitești, 156km NV de Varna, 179km V de Constanța, 182km SV de Brăila, 184km S de Brașov, 196km NV de Burgas, 200km SV de Galați, au mai spus cei de la INCDFP.

Vezi și: Carmen Harra, previziuni dezastruoase despre efectele încălzirii globale. Ce țări vor fi zdruncinate de cutremure majore

Lista cu seismele care s-au produs în perioada 4 octombrie, ora 05:51 – 29 septembrie, ora 11:13 © infp.ro

Nu rata: Rușii au anunțat un cutremur devastator în România! Pe ce dată ar avea loc

Al doilea cutremur, produs în România la distanță mică

Seismul care a fost înregistrat în zorii dimineții de duminică, 4 octombrie, este al doilea produs în România, în mai puțin de 24 de ore. Ieri după-amiază, 3 octombrie,  în jurul orei 17:03, un cutremur de 2,8 grade pe scara Richter a avut loc în zona seismică Vrancea.