Cutremur cu magnitudinea de 7,7 in largul Alaskai! Autoritatile au emis alerta de tsunami

De: Cancan
Publicat: 05/01/2013 | 11:30

UPDATE: O alertă locală de tsunami a fost emisă pentru vestul regiunii canadiene British Columbia şi zona Cape Suckling (Alaska) după cutremurul de 7,7 produs în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (sâmbătă dimineaţă, ora României), anunţă Centrul de alerte pentru tsunami de pe Coasta de Vest a SUA.

Seismul a avut loc vineri la ora locală 23.58 (sâmbătă, 10.58, ora României), la adâncimea de 9,6 kilometri.

Cutremurul s-a produs în larg, iar epicentrul a fost la 102 kilometri vest de oraşul Craig (Alaska), la 335 de kilometri sud de Juneau (Alaska), la 303 kilometri vest de Prince Rupert (Canada) şi la 402 kilometri vest de Terrace (Canada).

Centrul pentru alerte de tsunami din Pacific (PTWC) nu a emis nicio alertă în urma acestui eveniment teluric.