Un cutremur cu magnitudinea 7,6 s-a produs, marţi seară, în Marea Caraibilor, în largul coastelor Hondurasului, a anunţat institutul american de geofizică USGS, şi a fost declanşată o alertă de tsunami.
Seismul a avut loc miercuri la ora 02.51 GMT la o adâncime de 10 kilometri, la 44 de kilometri est de Insula Great Swan, nelocuită.
„Valuri periculoase de tsunami sunt posibile pe o rază de 1.000 de kilometri în jurul epicentrului seismului”, a avertizat serviciul american de meteorologie.
Cutremurul a fost resimţit puternic în Tegucigalpa, capitala statului Honduras, la aproximativ 519 km, dar şi în statul mexican Quintana Roo. Deocamdată, nu au fost înregistrate victime sau daune materiale semnificative, potrivit Mediafax. Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific a a emis alerte pentru Puerto Rico şi Insulele Virgine Americane şi a avertizat că valurile pot atinge peste un metru înălţime.