Un cutremur cu magnitudinea 5 s-a produs miercuri, în apropierea oraşului grecesc Nafpaktos, situat pe malul nordic al Golfului Corint, potrivit Institutului de Geodinamică din Atena, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
Cutremurul a avut loc la 11 kilometri de oraş, în sud-estul acestuia, la o adâncime de 6 kilometri, la ora 03:36 GMT. Până în prezent nu au fost raportate victime sau pagube, a declarat departamentul de pompieri.
Un seism puternic, de 7,3 grade pe scara Richter s-a produs, în urmă cu câteva zile, în regiunea Fukushima, din Japonia. Seismul s-a produs la o adâncime de 60 de kilometri în Oceanul Pacific. Cutremurul a fost resimțit puternic, iar cel puțin 96 de persoane au fost rănite în prefecturile Fukushima și Miyagi, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, seismul din Japonia a fost resimțit chiar și în capitala Tokyo, din regiunea Kanto. Institutul americam de geofizică a evaluat inițial cutremurul la o magnitudine de 7,1, dar se pare că autoritățile japoneze au anunțat un seism de7,3 grade pe scara Richter. Epicentrul cutremurului a fost la 72 km est-nord-est de oraşul Namie. Un număr de cel puțin 96 de persoane, din prefecturile din Fukushima, Miyagi și Tokyo au fost rănite.