Cea de-a cincea editie a Cursei Trasnitilor din Poiana Brasov a aliniat la start echipaje care mai de care mai sofisticate, de la Castelul Bran pana la butoaiele "Oktoberfest" sau piscina gonflabila plina cu apa. Cea din urma a si castigat marele premiu.
Cea mai nebuna echipa a fost cea a monitorilor de schi, care a socat publicul prin curaj si imaginatie. Desculti, imbracati in scafandri, cei cinci „piloti” s-au bagat in piscina cu apa si si-au dat drumul pe partie. „E cald, e bine. Soare, frumos. Totul e in regula. N-am mai facut asta niciodata! La mare fac baie imbracat, iar la munte dupa cum se vede!”, ne-a spus unul dintre membrii echipei. Pe locul doi s-a clasat echipajul SMURD, care s-a „lovit” de o masina a politiei rutiere, iar pe locul trei s-a clasat gasca pe butoaie de bere „Oktoberfest”. Nici contele Dracula cu Castelul Bran nu a lipsit din peisaj, dar nu a impresionat juriul. Cursa trasnitilor este un eveniment caritabil, organizat de Rotary Brasov. Cu banii stransi, o clasa de elevi va fi trimisa intr-o tabara in Germania, pentru a invata tehnici de acordare a primului ajutor.