Mașina în care se aflau două cupluri a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat de mai multe ori. Cu răni grave, aceștia au reușit să iasă din mașină și au fost transportați la spital. Una dintre fete a decedat însă la câteva ore distanță.
Accidentul s-a petrecut joi seara, pe DJ 504, la intrare în localitatea Lăceni. În mașină erau doi frați și prietenele acestora, toți cu vârste până în 20 de ani. Mașina lor scăpată de sub control a ieșit în decor și s-a răsturnat. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de de pompieri din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o mașină de descarcerare și o autospecială de transport personal și victime multiple, precum și trei echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Teleorman.
Salvatorii i-au preluat imediat pe cei patru, dar una dintre fete era deja în stare gravă. La câteva ore s-a stins. Iubitul ei, fratele acestuia și prietena lui, au ajuns și ei la spital.
Polițiștii au demarat o anchetă și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă. Testat, șoferul nu consumase alcool înainte să se urce la volan. Martorii au fost îngroziți de locul accindentului.