Curs valutar vineri 29 martie 2019. Haos pe piața bancară. Câți lei a ajuns astăzi 1 euro
Cursul valutar pentru vineri, 29 martie 2019 a fost anunțat. După două săptămâni în care a stagnat, Euro înregistrează din nou o creștere, la fel și dolarul.
Euro rămâne peste 4,76 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR, înregistrând o ușoară creștere, 4.7657. Pe 14 martie, euro s-a apreciat şi a ajuns aproape de maximul istoric înregistrat în faţa leului pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. Moneda europeană a început să crească după Crăciun. Pe 24 decembrie, euro a scăzut la cea mai mică valoare din 13 septembrie 2018 în faţa leului: 4,6413 lei/euro.
Cursul EUR/RON va creşte, în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7885, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8462, conform unei analize realizate de CFA România. Băncile comerciale au anunţat pe 28 martie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,78 lei şi 4,83 lei.
Dolarul este de 4.2429, față de la 4,23 lei, cursul anunţat ieri de BNR şi atinge cea mai ridicată valoare din 18 aprilie 2017, în faţa monedei naţionale. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7620 lei/euro, 4,2209 lei/dolar, 4,2516 lei/franc elveţian.