Curs valutar 4 septembrie. Cât au ajuns să coste 1 EURO şi 1 DOLAR
Curs valutar 4 septembrie 2019. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat – ieri – un curs de referinţă de 4,72 lei/euro, 4,31 lei/dolar, 5,20 lei/liră sterlină. Iată ce se întâmplă cu leul în această dimineață.
Euro rămâne la 4,72 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR, potrivit Economica.net. Pe 24 iulie 2019, euro a atins cea mai scăzută valoare în faţa leului din 10 iunie 2019 (4,7194 lei faţă de 4,7182 lei). Pe 28 iunie, moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare din 3 iunie 2019. Pe 24 mai 2019, vinerea care a precedat alegerile europarlamentare, cursul oficial anunţat de BNR a fost de 4,7612 lei/euro). Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro.
FMI a subliniat într-un raport, că „ar fi necesară o flexibilizare ceva mai mare a cursului de schimb„, modelele sale sugerând o supraevaluare a cursului de schimb (efectiv) real de până la 10%, după cum precizează economistul şef al ING Bank, Ciprian Dascălu, în analiza sa zilnică. O fluctuaţie mai mare a leului ar putea fi şi o soluţie pentru BNR, căreia FMI i-a recomandat în raportul de săptămâna trecută o continuare a înăspririi politicii monetare, dincolo de controlul strict al lichidităţii. Leul este foarte stabil, în ciuda provocărilor din această perioadă. O ajustare către cursul real l-ar putea duce la un nivel de 5,2 lei, ipotetic, dacă aplicăm deprecierea maximă de 10%.
Băncile comerciale au anunţat pe 3 septembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,75 lei şi 4,80 lei.
Dolarul scade la 4,30 lei, faţă de 4,31 lei, cursul anunţat ieri de BNR când a atns cea mai ridicată valoare din 4 ianuarie 2017. Pe 24 iunie, moneda americană a atins cel mai mic nivel în faţa leului din 1 februarie 2019. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.
Lira sterlină a scăzut ieri la 5,18 lei, faţă de 5,20 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Pe 13 august 2019, moneda britanică a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2017: 5,0921 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7230 lei/euro, 4,3089 lei/dolar, 5,2067 lei/liră sterlină, 4,3452 lei/franc elveţian.