Curs valutar 20 mai 2019. Câți lei costă azi 1 euro

Publicat: 20/05/2019 | 09:50

Curs valutar 20 iunie 2019. Moneda europeană rămâne la 4,76 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Pe 14 mai, euro a ajuns la cea mai ridicată valoare pe care a înregistrat-o în faţa leului din 18 aprilie. Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. 

Conform specialiștilor, cursul EUR/RON va creşte, în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7946, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8541, conform unei analize realizate de CFA România. Băncile comerciale au anunţat pe 16 mai cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,78 lei şi 4,83 lei, conform economica.net.

Dolarul creşte la 4,26 lei, faţă de 4,24 lei, cursul anunţat de BNR ieri. Moneda americană a atins pe 25 aprilie cea mai ridicată valoare din 15 martie 2017, în faţa monedei naţionale. Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.