Cursul valutar leu-euro a urcat la cel mai ridicat nivel miercuri, 4,6722, o creștere de 0,11%, față de marți, arată datele afișate de Banca Națională a României (BNR).
Cursul de schimb pentru euro a intrat pe o tendință de creștere din decembrie.
De asemenea, cursul pentru dolar a crescut miercuri față de marți, cu 0,08%, la 4,0803 lei, dar acesta nu este cel mai ridicat nivel. Avansul euro în raport cu leul vine după şedinţa de politică monetară de ieri de la BNR, când Banca Naţională a păstrat dobânda la 2,5%.
În plus, cursul de schimb pentru francul elvețian a fost miercuri stabilit la 4,1614 lei, în creștere de la 4,1584 lei marți. Un nivel mai ridicat de atât, de 4,1776 lei, a fost înregistrat la data de 7 iulie.
Gramul de aur a fost stabilit la 168,0226 lei, în scădere de la 168,2768 lei marți.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a criticat dur taxa pe activele bancare, numind-o o „bombă greu de înţeles“ şi o „trăsnaie“ care afectează nu doar băncile comerciale, ci şi flexibilitatea şi eficienţa politicii monetare şi nu va ajuta nici Executivul.
„Ne-a luat şi pe noi prin surprindere trăsnaia. Principalul element de nemulţumire este că nu s-a discutat cu industria. Discuţi cu industria bancară, nu vii la sfârşit de an, în prag de Crăciun, cu o bombă de asta greu de înţeles. (…) Sunt aspecte pe care cu greu le înţelegem“, a declarat guvernatorul BNR la briefingul de presă de după prima şedinţă de politică monetară din 2019.