Cuplurile infertile pot face tratamente in sase spitale din tara
Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie „Prof. dr. Panait Sarbu” din Capitala, Centrul Medical International Dacia din Bucuresti, Spitalul Judetean de Urgenta Cluj-Napoca, Centrul Medical Vivamed din Brasov, Centrul de Reproducere Umana Asistata Gynatal din Timisoara si Centrul de Fertilizare Polisano de la Sibiu sunt unitatile in care se vor face tratamentele. Ca sa beneficiezi de singura procedura finantata de MS trebuie sa fii casatorita de cel putin doi ani, sa ai intre 24 si 40 de ani, sa platesti asigurari de sanatate de minimum doi ani, sa nu ai probleme cu greutatea corporala si sa nu ai capacitate de reproducere fara sa fi folosit mijloace de contraceptie timp de doi ani. De asemenea, trebuie sa ai cetatenie romana si domiciliu stabil in Romania. Actele necesare la dosar cerere; copii legalizate dupa actele de identitate (sot si sotie); copie legalizata dupa certificatul de casatorie; adeverinta de la casa de asigurari de sanatate din care sa rezulte ca esti asigurat de cel putin doi ani; declaratii pe proprie raspundere ca nu aveti copil in viata; adeverinta eliberata de medicul de familie din care sa rezulte inaltimea, greutatea si indexul tau de masa corporala; documente din care sa rezulte diagnosticul de sterilitate; indicatia pentru realizarea procedurii de FIV/ET; buletine de analize medicale din care sa rezulte valoarea FSH si AMH; declaratie pe proprie raspundere ca ai depus un singur dosar la o singura unitate sanitara; document din care sa rezulte angajamentul vostru ca si cuplu privind depunerea copiei certificatului de nastere a copilului la sediul unitatii sanitare in cadrul careia s-a realizat procedura FIV/ET, in maximum 10 zile de la emiterea acestui act; registru al documentelor dosarului, cu precizarea numarului de pagini aferent fiecarui document in parte.