Au trecut 12 ani de când fostul șef de la Profi și OBI a divorțat de soția româncă. Cu toate acestea, cei doi se pare că nu și-au încheiat socotelile și se luptă încă în instanță pentru averea considerabilă. Recent, milionarul german a primit o ”lovitură” din partea fostei partenere de viață. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, detalii din procesul de partaj.
D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor amănunte de ultimă oră legate de răsunătoarea dispută din lumea bună.
Din câte se pare, după ce a fost executat silit de fosta parteneră de viață, Werner Gunter Grieb nu s-a ”predat” și a deschis o nouă acțiune în instanță, în speranța că poate să mai salveze câte ceva din bunurile pe care magistrații au decis că cei ex-soții trebuie să le împartă. Potrivit unor surse din mediul judiciar, acțiunea s-a aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Din câte se pare, fostul șef de la Profi și Obi nu a dorit să împartă un imobil pe care-l are în Timișoara cu fosta lui soție. Werner Gunter Grieb a cerut magistraților să constate faptul că imobilul pe care l-a deținut în Banat este un bun propriu. Și asta pentru că la data achiziționării ar fi fost despărțit de partenera lui de viață.
”În fapt, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. Xxxx de către B N P M, mama reclamantului G E. M, cetățean german, a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor, constând din apartament și loc de parcare, situate în Timișoara, parcare subterană nr. XXX .
Având în vedere că la acea dată legislația nu permitea cumpărarea terenurilor de către cetățenii străini, reclamantul, cu reședința în București, identificat cu permis de ședere temporară nr.xxxxxx 2, a dobândit dreptul de proprietate asupra cotelor părți aferente acestor construcții (apartament si loc de parcare), în cotă de 60/5666 mp și respectiv 7/5666 mp.
La data achiziționării acestor cote părți din teren, deși reclamantul era încă căsătorit, în realitate era separat în fapt de fosta sa soție G A_ A încă din anul 2006, cererea de desfacere a căsătoriei fiind înregistrată de către reclamant din 9 iunie 2008 la Judecătoria Sectorului 1 București (…) S-a precizat că întregul imobil a fost achitat din resursele financiare ale mamei reclamantului , această operațiune fiind asimilată unei donații de la mamă la fiu, așa cum rezultă din extrasul de cont ce descrie operațiunea transferului sumei de 300.000 euro din data de 29.02.2008.
Date fiind relațiile dintre reclamant și pârâtă, având în vedere că erau separați din 2006, iar cererea de divorț era în curs de soluționare la data achiziționării imobilului – s-a arătat că este evident că mama reclamantului a dorit ca suma de bani virată în contul acestuia să reprezinte o gratificare doar a reclamantului ”, se arată într-un document obținut de D.A.S. (CITEȘTE ȘI: FOSTA SOȚIE ROMÂNCĂ L-A EXECUTAT SILIT PE UN MILIONAR GERMAN, ȘEF PESTE REȚELE FAIMOASE DE HIPERMARKETURI!)
”Pe fond, reclamantul a solicitat respingerea ca nefondată a cererii reconvenționale. În motivare s-a arătat că dreptul de proprietate asupra apartamentului și locului de parcare mai sus descrise au fost dobândite prin contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. xxxx de către BNP M_ I , de către mama reclamantului, cetățean german. Apartamentul și locul de parcare nu au fost niciodată proprietatea reclamantului și a fostei sale soții, astfel că solicitarea pârâtei de constatare a calității de bun comun și respectiv de partajare a acestora este total nefondată.
Apartamentul și locul de parcare nu au fost cumpărate de către reclamant și pârâtă în timpul căsătoriei, aspect care rezultă cu evidență din contractul de vânzare – cumpărare depus la dosar și, pe cale de consecință nu are calitatea de bun comun, nefiind supus partajării”, au mai susținut avocații reclamantului.
La rândul ei, fosta soție a milionarului a cerut ca instanța să constate că apartamentul în cauză este, de fapt, un bun comun este bun comun „urmând a fi partajat în proporție de 70% reclamantului și 30% pârâtei conform Deciziei Civile nr. xxx din 19.12.2018 a Tribunalului București”.
În același timp, femeia a susținut că „reclamantul nu a făcut dovada vreunui mandat din partea mamei sale de a achiziționa imobilul dedus judecății în numele și pe seama acesteia, suma de 300.000 de euro a fost primită în anul 2008, în timp ce achiziția apartamentului a intervenit abia în anul 2010, suma de 300.000 de euro pretins transferată pentru achiziția imobilului din România a constituit un transfer intern între două conturi rezidente în Germania, la dosar neexistând dovada legăturii de cauzalitate între acea încasare locală germană și plata pentru achiziția imobilului din 2010”.
Un alt pasaj important din dosar arată argumentele magistraților. „Instanța a reținut că, deși reclamantul formulează cererea sub forma unei acțiuni în constatare – adică să se constate dreptul său de proprietate exclusivă asupra unui bun pretins a fi propriu, iar nu comun – totuși solicită efectuarea partajului bunurilor comune – ceea ce, în aprecierea instanței, este un non-sens juridic”, mai scrie în documentele obținute de DAS.
„Instanța observă că, în raport de modul în care cererea de chemare este formulată expres de către reclamant, instanța nu poate partaja un bun cu privire la care se pretinde că nu este un bun comun, motiv pentru care cererea din prezenta cauză este nefondată. (…) Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul GRIEB GUNTER WERNER în contradictoriu cu pârâta GRIEB ANDREIA ALEXANDRA ca nefondată. Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Timișoara. Pronunţată la sediul instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 C. proc. civ.”, se arată în decizia magistraților de la Judecătoria Timișoara.
În urmă cu ceva vreme, atunci când a decis să se întoarcă în țara natală, germanul a declarat în ziarele de specialitate că a decis să se ocupe de alte proiecte profesionale. Și asta pentru că domeniul comerțului nu mai era unul atractiv pentru el. (CITEȘTE ȘI: FOSTUL ȘEF DE LA PROFI ȘI OBI, ”VÂNAT” ÎNTR-UN NOU PROCES DE SOȚIA ROMÂNCĂ! MIZA: UN SFERT DE MILION DE EURO!)
”Mă întorc în Germania pentru a mă ocupa mai mult de propriul business din domeniul imobiliar, totuși nu exclud întoarcerea în retailul românesc în viitor. În prezent, însă, comertul nu mai este un domeniu atractiv în România. Cred că vom vedea în următorii ani mai mult restructurări și preluări de companii în acest sector”, declara Gunter Grieb pentru un ziar economic.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.