Cumnata Stanei Anghelescu, fericita ca aceasta a fugit in Canada: „Bine ca am scapat de ea!”

De: Cancan
Publicat: 29/11/2011 | 00:00
Reactie. Viorica Manea s-a declarat multumita de faptul ca fosta ei cumnata a plecat definitiv din Romania

Dupa cum a anuntat CANCAN in editia de ieri, Stana Anghelescu a plecat definitiv la Toronto, in Canada, unde s-a maritat cu un director de companie multinationala. Inainte de asta, a avut grija sa vanda mai toate proprietatile si bunurile mostenite de la sotul ei, Florian Anghelescu, omul de afaceri care s-a sinucis in urma cu cinci ani, acuzat de evaziune fiscala. Gestul fostei consiliere prezidentiale nu a ramas fara ecou. Cumnata acesteia, Viorica Manea, a acceptat sa stea de vorba cu reporterii CANCAN: „Doamne-ajuta, bine ca am scapat de ea!”, au fost primele sale cuvinte, dupa ce a primit vestea ca fosta ei cumnata a plecat din tara. Cele doua nu au avut deloc o relatie buna si s-au judecat o perioada pentru averea lui Florian Anghelescu. „Ea nu ne suferea pe niciunul din familia noastra, din partea lui frate-miu. M-a si amenintat atunci, dupa ce a murit el, asa ca am renuntat la pretentiile pe care le aveam, i-am cedat ei casa”, a spus cu amaraciune Viorica Manea, care a ramas singura pe lume, dupa ce sotul si un baiat i s-au prapadit, in urma cu trei ani. „Nu stiam ca a plecat in Canada, pentru ca eu cu ea nu am mai discutat de la moartea fratelui meu decat prin avocati, dar nu pot decat sa ma bucur”, a mai adaugat sora „regelui tigarilor”, care traieste intr-o casuta modesta dintr-un sat din judetul Arges.