Cumnata lui Pepe a văzut moartea cu ochii! A scăpat cu viaţă dintr-un cumplit accident de circulaţie, la 140 km/oră!
Cristian, iubitul Loredanei, a pierdut controlul maşinii pe autostrada, chiar pe un pod, aceasta a alunecat pe gheaţă şi s-a răsucit, oprindu-se într-un parapet de protecţie. Maşina a fost avariată iremediabil, dar pasagerii au scăpat ca prin minune.
„Am avut accident in noaptea de Revelion, venind spre Romania. S-a intamplat chiar la granita cu Slovacia, mai exact la iesirea din Cehia. Eram pe un pod, fiind minus 2 grade, s-a format polei, aveam 130-140 km la ora si m-a furat gheata. Am evitat coliziunea frontala, unde ma ducea masina. La 140 km la ora chiar nu mai aveam ce sa controlez. Dumnezeu a vrut sa scap cu viata. Masina a fost avariata total, dar lovitura a fost din spate. Eu m-am rasucit si la un impact de 140 km/h, cand am intrat cu spatele in parapet, va dati seama ce s-a intamplat. Bagajele mi-au sarit din portbagaj, masina s-a oprit brusc, in mijlocul autstrazii. Spre norocul meu, nu trecea la acea ora nici o masina, altfel eram pa-pa”, a spus Cristian, iubitul Loredanei.