În urmă cu câteva zile s-a aflat faptul că Alexandru Ciucu și Alina Sorescu divorțează. Cel care a făcut primii pași către separarea legală ar fi chiar designerul. Ce se întâmplă cu cei doi copii ai cuplului?
Pentru reglementarea situației familiale, Alexandru Ciucu și Alina Sorescu vor ajunge în fața judecătorilor. În urmă cu câteva zile, s-a aflat faptul că aceștia vor divorța, iar primii pași către separarea legală au fost făcuți de designer.
Alexandru Ciucu a cerut de la Judecătorie, în urmă cu câteva zile, o ordonanță președințială, acțiunea fiind susținută în fața unui complet care se exprimă pe materia „minori și familie”. Aceasta reprezintă o procedură prin care se poate stabili un program de vizitare al copiilor, fiind vorba, aici, despre cele două fetițe ale cuplului. Emiterea ordonanței președințiale survine în cazul în care părțile (în cauză, Alexandru Ciucu și Alina Sorescu) nu se înțeleg asupra aspectului respectiv.
De asemenea, potrivit Fanatik.ro, cei doi au posibilitatea să se separe legal și la notar. Reclamația pe care Alexandru Ciucu a depus-o împotriva soției sale este pentru a respecta împărțirea custodiei celor două fetițe pe care le au împreună, dar și pentru a respecta programul de vizitare.
În 2008, Alexandru Ciucu a cunoscut-o pe Alina Sorescu, iar împreună au două fetițe: Elena Carolina și Ana Raisa. În ultima perioadă, însă, au tot existat zvonuri despre un posibil divorț. Zvonuri care, recent, s-au adeverit. Înainte ca Alexandru Ciucu să facă pași spre separarea legală, niciunul dintre ei nu a comentat presupozițiile care au fost făcute.
”Întâlnirea cu Alina a avut loc la o altă vârstă, într-un moment al vieții mele când știam ce fel de femeie îmi doream și mai ales după ce mă acomodasem cu ideea că trebuie să renunț la unele lucruri pentru a putea construi o relație.
Temerea cea mai mare a fost legată de diferența de vârstă dintre noi și implicit de experiență. Mă gândeam că unul dintre noi își va pierde răbdarea în tot acest proces de maturizare forțată. Dar se pare că dorința de a rămâne împreună și educația primită ne-au făcut să trecem cu bine aceste etape atât de necesare unei relații”, spunea, în trecut, Alexandru Ciucu.
Citește și PENTRU EA A PĂRĂSIT-O ALEX CIUCU PE ALINA SORESCU? CINE E FEMEIA CARE LE-AR FI „SPART” CASA
Sursă foto: Facebook