Cum vor funcționa cabinetele stomatologice, din 15 mai. Se anunță măsuri draconice. Medicii și pacienții trebuie să…

Publicat: 05/05/2020 | 11:19

Klaus Iohannis a anunțat relaxarea măsurilor de restricție din 15 mai, iar una dintre acestea se referă la redeschiderea cabinetelor stomatologice, anunț salutat de toți românii. Norica Forna, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, a precizat în ce condiții vor funcționa cabinetele în așa fel încât să nu existe risc de contaminare cu coronavirus pentru medici și pacienți.

VEZI AICI: BĂIEȚELUL DE 4 ANI MORT DUPĂ CE A FOST LA MEDICUL STOMATOLOG, SEDAT CU PROPOFOL ȘI KETAMINĂ

Pregătim, la nivel de Colegiu, perioada aceasta de după 15 mai privind chiar lărgirea ariei intervențiilor stomatologice și realizarea unui pachet de măsuri referitoare la recomandările pe care trebuie să le facem, la triajul epidemiologic al pacienților și bineînțeles la protecția acestora și a personalului medical în contextul infecției cu Covid-19. Măsurile privesc echiparea, dotarea, dar și manoperele care pot fi realizate”, a precizat Norina Forna, potrivit digi24.ro.

Pachetul de măsuri urmează să fie aprobat marți și prezentat tuturor medicilor stomatologi din România. Astfel, când sună pentru programare, pacienții ar urma să fie chestionați în legătura cu patologia pe care o au, în special cei care vin cu probleme grave.

MĂRTURIE. Medic reîntors din focarul din Suceava: „Vedeam pur și simplu cum plămânii bolnavilor se făceau bucăți”

De asemenea, între programări trebuie să fie o distanță orară adecvată. Obligatoriu, înainte să intre în cabinet, pacienților li se va lua temperatura. Fiecare persoană va veni singură, fără însoțitor, cu excepția cazurilor când este vorba despre un minor sau un pacient cu dizabilități.

Ce măsuri trebuie să respecte medicul

Medicul stomatolog va trebui să aibă echipament potrivit tipului de pacient pe care îl tratează. “Noi vom ierarhiza atât pacienții, cât și patologia pe care o au, lăsând la sfârșit pacienții cu manopere care produc aerosoli. Vom pregăti sala între pacienți, lăsând un spațiu de două ore”, a precizat Norina Forna. Sala va trebui decontaminată între manopere.

NU RATA: PANICĂ ÎN ROMÂNIA. TOȚI PACIENȚII ACESTUI FALS MEDIC TREBUIE SĂ-ȘI FACĂ TESTUL PENTRU HEPATITELE B, C ȘI PENTRU HIV

De asemenea, medicul va trebuie să aibă, în afara echipamentului protector, vizieră, ochelari, capelină, botoșei și combinezon, mai ales dacă pacientul este purtător de coronavirus.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult