Cum vor fi testaţi elevii în următoarea perioadă. Ce spune Sorin Cîmpeanu
Primele 9 milioane de teste de salivă vor ajunge în şcoli în perioada 21 – 25 noiembrie, a anunţat ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu. Acesta a mai precizat că elevii, dar şi întreg personalul din instituţiile de învăţământ vor fi testaţi de două ori pe săptămână
Ministrul a precizat că va fi necesar un instructaj minim pentru efectuarea testelor, instructaj care ar trebui să fie făcut de personal medical. Au fost contractate 70 de milioane de teste, calculate pentru 11 săptămâni.
În contextul începerii cursurilor din 8 noiembrie, Sorin Cîmpeanu a precizat că decizia prezenţei fizice aparţine Consiliilor de Administraţie ale şcolilor, criteriul fiind rata de vaccinare de cel puţin 60% a personalului. În cazul unităţilor cu o rată de vaccinare sub 60%, cursurile nu vor putea fi reluate cu prezenţă fizică.
În acelaşi timp Cîmpeanu a precizat că 54% din şcoli au o rată de vaccinare de cel puţin 60%, dar că există unităţi de învăţământ cu rate de vaccinare de 12%, de 27%, sau un liceu sanitar cu o rată de vaccinare de 37%. Pe de altă parte, există licee bucureştene cu rate de 80% şi peste, a adugat ministrul.
Vacanţa elevilor se poate prelungi
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că lucrurile s-ar putea schimba dacă evoluția epidemiologică nu se îmbunătățește. Cele două săptămâni s-ar putea prelungi, iar școlile ar putea rămâne în continuare închise.
”Ca ministru nu voi mai propune un plus de vacanță suplimentară, așa că în 8 noiembrie elevii vor reveni la ore. Dacă nu se va putea fizic, va fi online. Sunt poate mai multe șanse pentru online, dar asta vom anunța în 5 noiembrie când voi semna și ordinul cu modificarea anului școlar. Vacanța suplimentară a fost binevenită, dacă nu va fi posibilă prezența fizică, rămâne predarea online”, a mai spus ministurl interimar.
Anul școlar 2021- 2022 era structurat pe două semestre (34 de săptămâni):
- semestrul I avea 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021- 22 decembrie 2021;
- semestrul al II-lea avea 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022- 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8- 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.
Vacanțele elevilor în anul școlar 2021- 2022 erau:
- 25- 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;
- 23 decembrie 2021- 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;
- 15 aprilie 2022- 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
- 11 iunie 2022- până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.
Sursă foto: Arhivă Cancan