Cum va fi vremea în weekend
Potrivit ANM, în intervalul 29 aprilie, ora 10:00 – 30 aprilie, ora 18, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Fenomenele se vor semnala cu precădere în zonele de deal şi de munte, precum şi în Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei şi local în Muntenia. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali.