Cum va fi vremea în Vinerea Mare. Temperaturi ridicate în toată țara
Cum va fi vremea în Vinerea Mare. Meteorologii anunță emperaturi ridicate în toată țara.
În Vinerea Mare vremea va fi în general frumoasă în toată țara, însă din nou unele averse slabe de ploaie își vor face apariția cu totul izolat în nordul Carpaților Orientali, iar spre seară și în vestul extrem al României. Vântul va suflă moderat în Moldova și în sudul Banatului și mai mult slab în restul teritoriului. Maximele termice vor urcă la prânz până spre 20-25 de grade Celsius în Transilvania și Maramureș, 23-28 de grade în Banat și Crișana (cu cele mai ridicate valori așteptate în vestul Banatului) și 20-25 de grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, potrivit vremea.ro.
La munte, vineri, este prognozată o medie a temperaturii maxime de 14 grade Celsius. Minimele se vor situa între 2 și 4 grade.
În București vremea va fi frumoasă, iar maxima ar putea ajunge la valori termice de 24 de grade Celsius. Cerul se anunță în mare parte senin, iar vântul va sufla slab, cu 8 km/h. Pe timp de noapte, media valorilor termice se va înregistra în jurul a 8 grade Celsius.