Cum va fi vremea în următoarele zile. Când cresc temperaturile în toată ţara

De: Cancan
Publicat: 24/09/2017 | 18:00
Vremea se încălzeşte în avceastă săptămână
PROGNOZA METEO LA NOAPTE. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi izolate îndeosebi în sud-vest şi în sudul extrem. Spre dimineaţă pe arii restrânse, mai ales în zonele joase, se va forma ceaţa. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2…3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 15…17 grade pe litoral.
 
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Cerul va avea unele înnorări, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 10…12 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, unde vor fi condiţii de ceaţă.
 
PROGNOZA METEO LUNI. Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele din ziua precedentă în majoritatea zonelor şi se vor situa în toată ţara în jurul celor normale pentru ultima decadă a lunii septembrie. Cerul va fi temporar noros şi va ploua local în sud-vest şi în zona de munte şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi al Moldovei, în Dobrogea şi în Bărăgan, precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17..18 grade in grade izolat in nordul Moldovei şi 25 de grade in sudul Munteniei, iar cele minime între 6…7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 17…18 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, pe spaţii mici, va fi ceaţă.
 
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Valorile termice se vor menţine apropiate de cele obişnuite în această perioadă din an. Cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade.
 
PROGNOZA METEO MARTI. Valorile termice diurne vor continua să crească uşor în regiunile intracarpatice şi vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă în restul ţării, astfel că maximele vor fi cuprinse în general între 20 grade in estul Transilvaniei şi 24 de grade in vest, in est dar si in sudul tarii. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, dar numai izolat şi trecător la munte şi în regiunile sudice şi sud-vestice va ploua slab. Vântul va avea intensificări în zona montană, local în Dobrogea, Muntenia şi în sudul Banatului şi izolat în rest. Temperaturile minime se vor încadra între 2…3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 16 grade pe litoral. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
 
VREMEA ÎN BUCUREŞTI Vremea va fi normală termic. Cerul va avea unele înnorări, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în cursul zilei. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.
 
PROGNOZA METEO MIERCURI. Valorile termice vor fi mai scăzute decât în ziua anterioară, îndeosebi în regiunile extracarpatice. Cerul va fi temporar noros şi izolat, în zona montană, în sud-vestul şi sud-estul ţării vor fi ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, mai ales în cursul zilei, la munte, dar şi în sudul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 in nordul Moldovei şi 24 de grade in Campia de vest, iar cele minime se vor încadra între 5 şi 14 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, până în jurul valorii de 1 grad, unde izolat va fi posibil să se producă bruma. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.
 
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în cursul zilei. Temperatura aerului, în scădere faţâ de ziua anterioară, va avea maxima de 20…21 de grade şi minimă de 8…10 grade.
 
PROGNOZA METEO JOI. Temperatura aerului va continua să scadă uşor în toată ţara, astfel că vremea va deveni răcoroasă în regiunile extracarpatice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în jumătatea de sud a teritoriului şi doar izolat în extremitatea sud-estică va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale ziua în zona montană şi în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 0…1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde vor fi condiţii de brumă şi 12…13 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase va fi posibil să se formeze ceaţă.
 
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Temperatura aerului va continua să scadă faţă de ziua precedentă, astfel că vremea va deveni răcoroasă. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va fi moderat, cu unele intensificări ziua. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 7…9 grade.
 
DE VINERI PANA DUMINICA Temperatura aerului va continua să scadă uşor, mai ales în prima zi, asfel că vremea va fi răcoroasă în toată ţara. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai mare, îndeosebi în a doua parte a intervalului, cu precădere în regiunile intracarpatice şi la munte, conform Romaniatv.net.