Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în perioada 13 – 26 DECEMBRIE 2021. Iată ce zone vor fi afectate de precipitaţii, dar şi cum vor evolua valorile termice.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
Media temperaturilor maxime se va situa la valori în jurul a 2 grade la începutul intervalului și va fi în creștere ușoară până spre 4 grade în data de 17 decembrie. Ulterior tendința acesteia va fi una de scădere de la o zi la alta, spre valori de -1…0 grade la sfârșitul intervalului de prognoză. În ceea ce privește media valorilor termice nocturne, aceasta se va situa în primele zile în jurul a -2 grade, iar spre sfârșitul primei săptămâni va crește ușor, spre 0…1 grade. Apoi, aceasta va urma o tendință de scădere treptată, de la valori în jurul a -1 grad, până spre -7…-6 grade.
Probabilitatea pentru precipitații mixte va fi ridicată în prima zi, apoi va fi în creștere în data de 16 decembrie și se va menține ulterior ridicată.
CRIŞANA
Până în data de 17 decembrie media valorilor termice diurne nu va avea variații semnificative și se situa la valori de 2…4 grade, apoi tendința va fi una de scădere treptată, până la valori de -2…-1 grad în cea de-a două săptămână de prognoză. Media temperaturilor minime va avea în primele nopți mici oscilații și se va situa la valori de -3…-1 grad. Ulterior, aceasta va fi în scădere de la o noapte la alta, până la valori de -7…-6 grade.
Temporar se vor semnala precipitații mixte, cu o probabilitate mai mare la începutul primei săptămâni și începând cu data de 16 decembrie.
TRANSILVANIA
Media temperaturilor maxime va avea valori în jurul a 3 grade la începutul primei săptămâni de prognoză și va avea o tendință de scădere treptată de la o zi la alta, până spre -1…0 grade la jumătatea intervalului și până la -4…-3 grade spre finalul acestuia. Media valorilor termice nocturne nu va avea variații semnificative în primele nopți și se va situa astfel la valori de -3…-1 grad, iar din data de 18 decembrie va fi în scădere treptată, până spre -10…-8 grade.
Temporar se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare, cu o probabilitate mai ridicată în prima zi din interval și în perioada 16 – 18 decembrie.
MARAMUREŞ
Până în data de 17 decembrie, media valorilor diurne nu va avea variații semnificative și se va situa în jurul a 2 grade. După această dată, temperatura aeruluiva avea tendința de scădere continuă până la sfârșitul intervalului de anticipație, spre o medie în jurul a -2 grade.
Valorile nocturne vor avea ușoare variații până spre sfârșitul primei săptămâni, iar media acestora va fi de -3…0 grade. Apoi, minimele termice vor fi în scădere spre o medie de -8…-7 grade.
După data de 16 decembrie va crește probabilitatea pentru precipitații predominant sub formă de ninsoare.
MOLDOVA
Variațiile termice, până în jurul datei de 17 decembrie, vor fi nesemnificative, iar în medie, maximele termice vor oscila între 1 și 4 grade, iar minimele între -2 și 1 grad. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire continuu și astfel, valorile diurne vor coborî spre medii
de -2 grade, iar cele din cursul nopților spre -7…-6 grade.
Vor fi condiții pentru precipitații mai ales sub formă de ninsoare pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales între 16 și 18 decembrie.
DOBROGEA
Media valorilor termice diurne va avea valori în jurul a 9 grade în prima zi, apoi va fi în scădere treptată de la o zi la alta, până spre 2…3 grade la jumătatea intervalului și până la 0…1 grad spre finalul acestuia. Media temperaturilor minime va fi în scădere de la o noapte la alta,
pornind de la 6…7 grade, spre valori în jurul a -1 grad în data de 19 decembrie și până la -4…-3 grade în cea de-a două săptămână de prognoză.
Temporar se vor semnala precipitații mixte, cu o probabilitate mai ridicată în prima zi din interval și în perioada 15 – 18 decembrie.
MUNTENIA
Valorile termice vor avea tendința de scădere continuă până la sfârșitul intervalului de anticipație. Astfel, media maximelor va coborî de la 6 grade, spre 0…1 grad, iar cea a minimelor, de la 1…2 grade până la -6…-5 grade. Probabilitatea pentru precipitații mai ales sub formă de ploaie va fi ridicată până în jurul datei de 17 decembrie. După această dată, condițiile pentru precipitații – predominant ninsori – vor fi reduse.
OLTENIA
Valorile termice vor avea tendința de scădere, mai accentuată după data de 17 decembrie. Media maximelor va fi de 5…6 grade la începutul intervalului și de 1…2 grade la sfârșitul acestuia. Media valorilor nocturne se va situa în jurul a 0 grade până spre sfârșitul primei săptămâni, apoi va coborî spre -6 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare la începutul intervalului când vor predomina ploile și în jurul datei de 17 decembrie când treptat vor fi mai ales ninsori.
LA MUNTE
Media temperaturilor maxime va avea valori negative pe întreg parcursul intervalului. Astfel, în primele zile nu se vor înregistra variații semnificative și se vor atinge valori de -4…-2 grade, însă ulterior tendința va fi de scădere continuă spre -8…-6 grade în cea de-a două
săptămână de prognoză. În primele nopți, media valorilor termice nocturne va avea mici oscilații și se va situa în jurul a -7 grade, însă ulterior va fi în scădere spre valori de -13…-12 grade spre finalul intervalului.
Temporar se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare, cu o probabilitate mai ridicată în prima zi și în intervalul 16-19 decembrie.