Noul an a venit cu temperaturi de primăvară. Deși, de obicei, luna ianuarie ar trebui să fie cea mai rece din toată perioada anului, termometrele înregistrează, chiar, și 18 grade, în prezent. Cum va arăta vremea însă, în zilele următoare.
Anul 2023 a adus cu el zile calde și însorite. Dacă în alți ani, gerul se instala în luna ianuarie, anul acesta ne bucurăm de zile ca de primăvară, în cea mai mare parte de țării. Temperaturile ridicate din termometre scot oamenii afară la plimbare prin parc, însă mulți se întreabă cât timp se vor mai bucura de această vreme caldă și plăcută.
Meteorologii vin cu vești bune. Temperaturile vor continua să fie la fel de ridicate chiar și în zilele următoare, iar maximele vor fi cuprinse chiar și între 10 și 15 grade.
„Este un debut de lună ianuarie care, prin tradiție, este considerată cea mai rece lună a anului și a iernii în țara noastră, cu valori de temperaturi mai mari de 10-15 grade Celsius decât normalul termic al perioadei din calendar”, a spus meteorologul Elena Mateescu, pentru Antena 3.
(CITEȘTE ȘI: Două cutremure chiar în prima zi a anului! Unde s-au produs și ce magnitudine au avut)
Începând de miercuri, meteorologii mai susțin faptul că termometrele vor arăta temperaturi puțin mai scăzute, însă nu semnificativ, astfel că maximele vor fi cuprinse între 13 și 14 grade, chiar dacă, în mod normal ar fi trebuit să avem maxime cuprinse între -5 și 5 grade Celsius, pentru această perioadă din an.
„De miercuri, o să consemnăm temperaturi ușor în scădere, maxime de până la 13-14 grade, dar acestea vor fi considerate valori peste ceea ce ar fi normal, în condițiile în care în această perioadă ar trebui să înregistrăm maxime între -5 până la cel mult 5 grade”, a mai completat meteorologul, conform sursei citate anterior.