Cum va alegeti pensia

De: Cancan
Publicat: 25/09/2007 | 00:00

Atractie. Diferenta dintre fonduri consta in special in puterea bancilor unde vi se depun banii Arpad Dobre Tinerii cu varste pana in 35 de ani au la dispozitie 17 fonduri de pensii obligatorii, dar ofertele acestora sunt aproape identice. Ce le-ar putea totusi diferentia? Pe site-ul Comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private (CSSPP), www.csspp.ro, exista un tabel comparativ cu taxele si comisioanele percepute de fiecare dintre administratorii celor 17 fonduri de pensii obligatorii: ING Fond de Pensii, Allianz-Tiriac Pensii Private, Aviva, Omniasig Pensii, Interamerican, AIG, BT Aegon, Generali Fond de Pensii, Prima Pensie Fond de Pensii, BRD Fond de Pensii, OTP Fond de Pensii, BCR Fond de Pensii, AG2R Fomd de Pensii, Bancpost Fond de Pensii, Marfin Fond de Pensii, MKB Romexterra Fond de Pensii si KD Fond de Pensii.

Comparatii

Potrivit unui sondaj publicat de Ghiseul de Pensii (www.ghiseuldepensii.ro), increderea in societatea-administrator si sustinerea de catre o banca importanta sunt principalele criterii la alegerea unui fond de pensii private. La fel de importante sunt comisioanele si gradul de risc al acestor societati. Potrivit tabelului CSSPP, gradul de risc al fondurilor este mediu, in aproape toate cazurile (la Generali Fond de Pensii SA gradul de risc este ridicat). Toti administratorii percep un comision de 2,5% din contributii si de 0,05% pe luna din activul fiecarui cotizant (Aviva si Interamerican nu vor percepe comision din active in 2008). In plus, toate societatile cer 5% comision ca penalizare, in cazul in care cotizantii se transfera la alt fond de pensii.