Jador este unul dintre artiștii momentului. Rupe Youtube-ul în două cu orice melodie lansată și toate domnișoarele suspină, atunci când îl văd. Deși este numărul unu în industria muzicală ori de câte ori lansează câte o nouă piesă, puțini sunt cei care l-au auzit pe manelist cântând live.
Jador a șocat invitații de la un eveniment la care a fost invitat să cânte, atunci când a început să fredoneze, live, „La mulți ani” pentru sărbătorit.
Urcat pe o masă, artistul nu a ținut deloc linia melodică, iar la un moment dat a falsat teribil. Atât de rău, încât un alt băiat alături de care cânta se uita șocat la Jador și, cel mai probabil, se ruga ca acesta să încheie repertoriul muzical live care le-a dat bătăi de cap invitaților.
Întregul moment în care Jador falsează pe live, la eveniment, a fost filmat și, așa cum era de așteptat, a devenit viral pe TikTok, acolo unde internauții s-au amuzat copios.
Ei bine, chiar dacă la capitolul muzică live nu stă prea bine, la capitolul încasări, Jador nu se poate plânge deloc. Lucrurile merg cum nu se poate mai bine pentru manelist, atât de bine încât urmează să-și îndeplinească cel mai mare vis.
Artistul vrea să își construiască o casă, care să arate exact așa cu și și-a dorit mereu, așa că nu a mai stat pe gânduri și a cumpărat un teren, pe care este gata să înceapă construcția casei. Își dorește ca aceasta să fie mare și amenajată cu bun gust.
„Mi-am luat un pământ să-mi fac și eu o căsuță așa cum mi-am dorit eu. N-am visat la una mare, dar acum vreau să-mi fac o casă mare. (…) Mi-am luat pământul ăsta pentru că unchiul meu stă acolo.
Vreau un living mare, nu știu cât de mare, dar mare, dormitorul vreau să fie mare și bucătăria la fel de mare, că eu am mulți prieteni și când o să vină la mine n-am loc.”, a declarat Jador, în cadrul show-ului ”Jador Adevărat” de la Antena Stars.