Un bărbat a ajuns să îi ofere o lecție valoroasă unui conducător auto, după ce și-a parcat mașina neregulamentar. Cu siguranță vinovatul nu va uita data viitoare care sunt regulile pe care trebuie să le respecte în momentul în care are de ales între mai multe locuri de parcare goale.
Uneori poate fi destul de greu să găsești un loc de parcare disponibil, mai ales dacă unii conducători auto nu își parchează mașinile corespunzător. Acesta a fost și cazul unui bărbat, care a încercat să își lase mașina în siguranță, dar nu a avut loc din cauza unui alt conducător auto care parcase deja pe două locuri.
VEZI ȘI: SE SCHIMBĂ LEGEA ÎN BUCUREȘTI! CARE SUNT TARIFELE DE PARCARE ȘI AMENZILE DACĂ NU PLĂTEȘTI
Dacă unii aleg să ridice ștergătoarele, să lase mesaje în parbriz sau să lase diferite semne șoferilor care parchează neregulamentar, un individ din Marea Britanie a apelat la o metodă neașteptată. Acesta a ales să realizeze un desen clar în care să îi explice vecinului său cum ar fi trebuit să își parcheze mașina în mod corect.
Fotografia a fost postată pe rețelele de socializare și a strâns o mulțime de reacții din partea celor care au observat-o. Șoferul furios că nu are unde să își parcheze mașina a fost, totuși, îngăduitor cu vecinul său, lăsând următorul mesaj: „2/10 pentru efort. Încearcă mai mult”.
CITEȘTE ȘI: DECIZIA A FOST LUATĂ! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU TAXA DE PARCARE ÎN STAȚIUNEA MAMAIA
Așa cum era de așteptat, au existat și persoane care l-au criticat pe bărbatul care a lăsat desenul pe parbrizul mașinii. Unii oameni consideră că nimeni nu parchează așa cum ar trebui, motiv pentru care nu ar trebui să mai existe astfel de discuții inutile, care oricum nu schimbă nimic situația.
„Dacă ai fi vrut să fii destul de pretențios, ai fi subliniat că, din punct de vedere tehnic, mașinile din partea de sus nu sunt parcate corect. Toată lumea face asta, toată lumea ar trebui să aibă loc să treacă”, a fost mesajul transmis de către un utilizator.
Un alt utilizator care a văzut postarea, a sărit în ajutorul persoanei care a parcat pe două locuri, susținând că a apelat la acest gest, deoarece există momente în care cei din jur se apropie atât de mult, încât ajung să îi zgârie mașina. Astfel, utilizatorul crede că este vorba despre un obicei care ar putea să păstreze mașina intactă, fără zgârieturi.