Vasile Prigoană, tatăl lui Silviu Prigoană a fost invitat în emisiunea Oanei Turcu. El făcut o dezvăluire cutremurătoare legată de circumstanțeșle în care fiul său și-a pierdut piciorul.
Totul s-a petrecut la miezul nopții, a povestit tatăl lui Silviu Prigoană. Fiul său era de serviciu – la fabrica de spirt – și, la un moment dat, unul dintre colgi a venit și a anunțat familia că a avut loc un accident de muncă. Părinții au aflat că Silviu Prigoană ”s-a accidentat un pic la picior”, numai că, ajunși la spital, au realizat că lucrurile erau mult mai grave. ”O tragedie”, a spus Vasile Prigoană, amintindu-și acea noapte.
”A fost o tragedie. Şi în special pentru mama lui. Era noaptea, cam pe la ora 12. Era de serviciu la fabrica de spirt, iar vis-a-vis de fabrica de spirt locuiam noi. Şi a venit unul dintre colegi şi a spus: Tati Prigoană, Silviu e la spital, că s-a accidentat un pic la picior. Gata, repede, ne-am dus acolo şi, când a spus medicul care e situaţia, gata, am crezut că se sfârşeşte lumea asta cu totul”, a povestit Vasile Prigoană, care a fost însoțit în emisiunea Oanei Turcu chiar de fiul său.
Adriana Bahmuțeanu este decisă să îngroape securea războiului cu fostul soț, Silviu Prigoană. În special de dragul copiilor pe care îi au împreună. Prezentatoarea TV este sătulă de scandaluri și vrea să-și vadă în liniște de viață.
„Eu vreau să ies din povestea asta de tot. Nu am nimic de împărţit cu fostul. Să fie sănătos. Nu înţeleg de de doi oameni care au avut la un moment dat o poveste de trăit împreună, dacă se despart, trebuie să continue să se hârâie ani de zile. Eu aş vrea să discut cu el, dacă m-ar suna. Eu sunt blocată pe telefonul lui. E urât! E o chestie d-aia: n-ai trecut de 15 ani. Răspunde, vorbeşte civilizat. Mi se pare mult mai productiv. De fiecare dată m-am întors pentru că simţeam că mai este ceva de spus. Mi-am dat seama apoi că oamenii nu se schimbă, că situaţiile nu se schimbă. Un lucru important într-o relaţie e ca amândoi să fie egali”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.