Cum și-a petrecut Rona Hartner ultimele clipe din viață. Sora ei a povestit tot ce s-a întâmplat înainte ca artista să își dea ultima suflare
Rona Hartner a plecat dintre noi cu zâmbetul pe buze, așa susține sora ei. Rinda, cea care a făcut și anunțul tragic despre moartea artistei, a povestit cum și-a petrecut aceasta ultimele clipe din viață. Mai mult, a povestit tot ce s-a întâmplat înainte ca actrița să își dea ultima suflare.
Încă din data de 22 noiembrie, Rinda a anunțat pe rețelele de socializare că Rona Hartner își trăiește ultimele clipe din viață. În tot acest timp, aceasta a fost alături de artistă și nu s-a dezlipit de lângă până în momentul în care a decis să părăsească această lume, pe 23 noiembrie 2023.
Cum și-a petrecut Rona Hartner ultimele clipe din viață
Rona Hartner s-a luptat până în ultimele cu boala nemiloasă, astfel că în ultima perioadă doar medicamentele îi mai puteau alina suferința. Sora artistei nu s-a despărțit deloc de ea și i-a fost alături în ultimele clipe.
„Într-adevăr, este foarte greu pentru noi, pentru mama, mai ales, care nu acceptă, încă, că și-a pierdut unul dintre copii. Eu am avut șansa să fiu în ultimele clipe cu ea. Am ajuns direct din Canada la spital, am stat cu ea toată noaptea. Suferința ei era calmată de medicamente.”, a povestit Rinda, în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu.
Sora actriței a povestit cum și-a petrecut Rona Hartner ultimele clipe din viață. Rinda a spus că înainte să își dea ultima suflare, actrița s-a luminat la față, iar mai apoi s-a stins cu zâmbetul pe buze.
„După ce au venit cadrele medicale să schimbe medicamentele, eu am mers să iau o cafea și m-am întors la ea. Apoi, am stat de vorba și, la un moment dat, am văzut, deodată, că i s-a luminat fața și a zâmbit cu zâmbetul ei pe care îl avea tot timpul. Am întrebat-o pe cine vede. Atunci a și plecat.
Rona era foarte credincioasă. Cred că probabil și tata era acolo, dar cred că l-a văzut pe Iisus. Nu sunțin în locul ei, dar avea un zâmbet și s-a luminat toată la față. Fața ei era liniștită, a plecat cu zâmbetul pe buze”, a mai povestit Rinda.
Rona Hartner va fi înmormântată pe data de 1 decembrie. Slujba va avea loc la Cimitirul Bellu Catolic, în Capitală.
Citește și: CLARVĂZĂTOAREA CARE A ȘTIUT CÂND ȘI DE CE VA MURI RONA HARTNER. DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE