Mukesh Ambani, miliardarul indian, a organizat o petrecere de vis pentru fiul său, care urma să se însoare. Fusese, însă, pre-nunta, care a avut loc acum trei luni și a captat atenția întregii lumi. Asta pentru că a cheltuit nu mai puțin de 90 de milioane de dolari pentru evenimentul faraonic și a chemat nume grele din toate domeniile. De data aceasta, va cheltui mai mult, pentru că a venit momentul unic din viața fiului său, nunta. Se pare că toată distracția îl va costa nu mai puțin de 150 de milioane de dolari, dar fiecare bănuț merită. Ce avere are, însă, cel mai bogat om din Asia și cum a făcut-o? CANCAN.RO are răspunsul.
Miliardarul a preluat, în 2002, afacerea familiei de la tatăl său, care s-a stins din viață. Cu propria companie de trading, Reliance Commercial Corporation, fondată în 1970, a ajuns să facă o avere uluitoare. Ar câștiga, se aude, cam 10 milioane de dolari pe zi. Bani, nene, nu glumițe!
(CITEȘTE ȘI: CÂT COSTĂ NUNTA CARE A ÎNNEBUNIT PLANETA. TREI ZILE DE LUX ȘI OPULENȚĂ: FIUL MILIARDARULUI INDIAN SE ÎNSOARĂ!)
Ajuns la vârsta de 67 de ani, Mukesh Ambani este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, fiind clasat, la un moment dat, pe locul al 11-lea. De altfel, în urmă cu aproape 20 de ani, a fost considerat, pentru o perioadă, cel mai bogat om din lume, devansându-l pe fondatorul Microsoft.
Mukesh Ambani deține aproape 50% din acțiunile companiei Reliance Industries, una dintre cele mai mari conglomerate de afaceri din întreaga lume. De asemenea, a investit sume colosale în fotbal, devenind fondatorul Super Ligii din India.
Considerat cel mai bogat om din Asia în ultimii 14 ani, miliardarul are o avere estimată la aproape 120 de miliarde de dolari. Asta oficial, pentru că se aude că Mukesh Ambani ar avea în cont o sumă mult mai mare.
Pe lângă investițiile și afacerile sale de succes, bogătașul din India este cunoscut și pentru extravaganțele lui. Mukesh Ambani locuiește într-un zgârie nori, în valoare de două miliarde de dolari, cu o suprafață de peste 37.000 de metri pătrați și 27 de etaje. Imobilul găzduiește chiar și o cameră de zăpadă pe care familia o folosește pentru a mai ”schimba puțin aerul”. De asemenea, miliardarul se bucură o sală de fitness, centru spa, mai multe piscine, săli de masaj, pistă de alergare, dar și o grădină impresionantă.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.