Ludovic Orban, premierul României, vine cu lămuriri în ceea ce privește slujbele de la biserici, după data de 15 mai.
Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a declarat la Digi24, că după ridicarea stării de urgență, slujbele nu se vor organiza, sub nicio formă, în interiorul lăcașelor de cult.
Proiectul de lege privind măsurile care vor fi adoptate după 15 mai prevede că se vor putea desfășura slujbe religioase, cu respectarea unor reguli de distanțare socială.
CITEȘTE ȘI: CADAVRUL în descompunere al unui bărbat, găsit în parcarea Magazinului Cocor din
„Activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu consultarea Departamentului Cultelor”, se arată în proiectul de lege adoptat astăzi de Guvern.
Regulile de disciplină sanitară „vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță precum și alte asemenea măsuri privind orice alte aspecte implicate de activitatea de exercitare a cultelor religioase, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-Cov-2”, potrivit proiectului.
CITEȘTE ȘI: PANDEMIE. Putin a anuțat relaxarea progresivă a restricțiilor anticoronavirus din
Documentul a fost trimis la Parlament, care urmează să-l voteze. Parlamentarii pot aduce însă modificări.