Joi, 8 iunie, Ligia Deca a anunțat în ședința de guvern ce se va întâmpla cu mediile elevilor din România. Dat fiind faptul că profesorii n-au de gând să iasă din grevă, iar guvernanții cedează greu în negociere, ministrul Educației a căutat o soluție pentru a putea încheia, indiferent de ce se întâmplă, anul școlar 2022-2023.
Potrivit spuselor ministrului Educației, la începutul săptămânii, a avut loc o ședință cu inspectorii școlari despre situația actuală din învățământ. Dat fiind faptul că aproximativ 70% dintre cadrele didactice din România sunt în grevă de mai bine de două săptămâni, elevii au pierdut multe lecții. Orele vor fi recuperate până la finalul anului școlar, se vor găsi soluții, susține Ligia Deca.
„Noi încă de la începutul săptămânii am organizat întâlniri împreună cu inspectorii școlari de la nivel județean, care la rândul lor organizează întâlniri cu directorii școlilor pentru a organiza un program de recuperare în a șa fel încât cadrele didactice și personalul care revine în unitățile de învățământ să aibă posibilitatea să recupereze aceste zile în care nu au lucrat pentru că au fost în mișcarea aceasta de protest. Există toate premisele și toată disponibilitatea pentru a putea recupera până la finele anului școlar și noi avem toată disponibilitatea pentru a găsi cele mai bune soluții”, a spus ministrul Educației.
(CITEȘTE ȘI: Grevă în sistemul sanitar din data de miercuri, 7 iunie. Ce revendicări au sindicaliștii pentru angajații din spitale)
Ministrul Educației susține că a convenit ca pentru anul acesta școlar să se facă o excepție. Regulamentul de organizare internă și de funcționare în sistemul de învățământ a fost modificat în așa fel încât numărul minim de note pentru încheierea mediei a fost micșorat. Ca urmare, elevii nu trebuie să-și mai facă griji că vor rămâne cu mediile neîncheiate sau că se va îngheța anul școlar 2022-2023 din pricina grevei.
„Am ușurat acest proces de închidere a situațiilor școlare și anume am modificat regulamentul de organizare internă și de funcționare în sistemul de învățământ în așa fel încât să se poată închide situația școlară de către cadrele didactice cu mai puține note. Deci să nu mergem pe numărul de note care ar fi fost necesar dacă am fi avut un an fără întreruperi, ci să putem să facilităm încheierea situațiilor școlare în interesul elevilor”, a mai spus Ligia Deca.
Din data de 22 mai, majoritatea profesorilor din România au intrat în grevă. Reprezentanții sindicatelor au dus mai multe negocieri spre găsirea unei soluții, dar consensul dintre guvernanți și sindicaliști pare a fi departe de a fi atins. Ultima oferă, venită pe data de 31 mai, le propune cadrelor didactice o majorare salarială de 1.000 de lei brut, respectiv 400 de lei brut pentru personalul nedidactic, dar și încadrarea unui profesor debutant cu salariul mediu pe economie. Profesorii nu sunt mulțumiți de oferă și doresc o majorare cu 2.000 de lei care să se realizeze de la 1 iulie, nu din 2027. Dată fiind întreaga situație, nu se știe când cadrele didactice se vor întoarce la catedre.