Mama lui Leo de la Strehaia, Patroana, a vorbit despre starea de sănătate a fiului ei, după ce a fost operat pe creier. Afaceristul a suferit un AVC, în timp ce era în închisoare, iar apoi a fost operat de urgență.
Pe data de 28 decembrie, Leo de la Strehaia a trecut prin momente grele, după ce a suferit un accident vascular cerebral, chiar în timp ce era în spatele gratiilor, acolo unde își ispășește pedeapsa definitivă, pentru evaziune fiscală. Imediat după, Leo a fost transportat de urgență la un spital din Capitală și a fost operat.
Familia a fost extrem de îngrijorată pentru el. Soția afaceristului, Dana Criminala, a făcut câteva declarații și spunea că Leo este bine, iar operația a reușit.
La 10 de zile de la operație, mama afaceristului a vorbit deschis și a spus care este starea lui de sănătate, în aceste momente.
(CITEȘTE ȘI: Ce imagini a postat Dana Criminala cu Leo de la Strehaia, imediat după ce a anunțat că a fost operat)
Mama lui Leo este extrem de îngrijorată cu privire la starea de sănătate a fiului ei. Femeia a declarat că Leo nu se poate ridica să mănânce, fiind ajutat de aparate ca să se poată alimenta.
„După operație, el nu s-a sculat. E tot cu fața în sus de 12 zile aproape. Stă tot cu fața în sus. De mâncat nu prea a mâncat, acum a mâncat două linguri de iaurt, o gură de banană. Nu prea e mâncare asta. Are un furtun, cu care îi dădea pe gât”, mărturisit mama lui Leo de la Strehaia pentru Wowbiz.ro.
Patroana susține că de când Leo a fost internat în spital, ea a stat numai în fața spitalului, în mașină și a comunicat cu cadrele medicale permanent pentru a ști care este situația fiului său.
„Dorm în mașină de 10-12 zile la spital, că nu mă lasă niciunde. M-am rugat de paznici de am băgat mașina aici, de dorm în ea. Nu îmi dau accept acolo polițiștii, îl păzesc. Îmi mai spun și mie asistentele, femeile de serviciu cum se simte.
De 10 zile, prieteni, copilul meu stă doar pe spate și nu s-a sculat nici până acum în picioare. Numai pe spate, prieteni”, a completat Patroana.