Cum se simte Helmut Duckadam după operația pe cord deschis: „Nu sunt încă ok. Mai am încă două…”

Publicat: 16/10/2024 | 11:16

Cum se simte Helmut Duckadam, după ce a suferit operația pe cord deschis? Intervenția a avut loc în urmă cu aproximativ o lună. Vă prezentăm cele mai noi detalii despre starea de sănătate a fostului portar! Cât de grea este recuperarea pentru „Eroul de la Sevilla”? Și-a îngrijorat fanii!

Helmut Duckadam a trecut prin momente complicate din cauza problemelor de sănătate. Fostul portar a fost nevoit să le ceară ajutorul medicilor. „Eroul de Sevilla” a rupt tăcerea și a făcut declarații cu privire la starea lui de sănătate. Toți fanii sunt îngrijorați!

Fostul portar a recunoscut că încă nu este bine în totalitate, dar este conștient și de faptul că nu a trecut prea mult timp de când a suferit operația pe cord deschis. Helmut Duckadam se așteaptă la încă două luni complicate pentru a se recupera în urma intervenției.

„Aș vrea să spun că sunt ok, dar nu sunt încă ok, pentru că a trecut doar o lună de la intervenție. Mai am încă două luni de tras, dar asta este viața, mergem înainte”, a declarat Helmut Duckadam, potrivit Spynews.ro.

Citește și: Helmut Duckadam, operat pe cord deschis la București! Probleme grave pentru fostul mare portar

Cât de grea este recuperarea pentru Helmut Duckadam

Nici recuperarea nu este prea ușoară. Helmut Duckadam este nevoit să doarmă numai pe spate și cu mâinile într-o poziție exactă, totul timp de trei luni! Ziua trece mai repede, dar noaptea începe chinul pentru fostul portar. Fostul sportiv rămâne optimist și luptă pentru a trece peste această grea încercare.

„Cel mai greu este dormitul doar pe spate, trei luni de zile este groaznic. Ziua trece cum trece, însă când vine seara și trebuie să dorm din nou pe spate… Este o problemă pentru că trebuie să ți mâinile într-un anumit fel, e complicat, dar trecem și peste asta”, a mai spus Helmut Duckadam.

Helmut Duckadam are mulți fani datorită performanțelor pe care le-a atins de-a lungul carierei. Vă reamintim că „Eroul de la Sevilla” a apărat patru lovituri de la 11 metri în finala Cupei Campionilor Europeni din anul 1986, lucru care a adus victoriei echipei Steaua București.

Citește și: Cum arată fiica lui Helmut Duckadam. Julianne s-a transformat într-o adevărată domnișoară!