Daliana Răducan și Răzvan Simion sunt împreună de ceva timp, iar așa cum era și normal iubita matinalului de la Antena 1 i-a cunoscut și pe copiii partenerului său de viață. Emoțiile au fost mari pentru prima întâlnire, însă se pare că lucrurile au mers cum nu se poate mai bine, iar Daliana Răducan pare să fie pe placul celor mici.
În urmă cu o lună, Daliana Răducan l-a însoțit pe Răzvan Simion la aniversarea fiului său, acela fiind momentul când aceasta a apucat să îi cunoască mai bine pe copii partenerului său. Deși emoțiile au fost mari, întâlnirea a fost una reușită, iar acum Daliana Răducan vorbește zilnic cu copiii matinalului, înțelegându-se de minune cu aceștia. (CITEȘTE ȘI: RĂZVAN SIMION ȘI DALIANA RĂDUCAN, DEZVĂLUIRI DESPRE CĂSĂTORIE ȘI COPII. CEI DOI S-AU MUTAT ÎMPREUNĂ)
„Ianca, Tudor, Răzvan sunt un tot. Nu aș fi avut cum să îi privesc altfel. Răzvan a gestionat bine întâlnirea noastră și am trecut ușor peste emoțiile inerente. Ne vedem des și vorbim zilnic. Suntem extrem de apropiați, cum nu aș fi crezut vreodată”, a declarat Daliana Răducan, potrivit Viva.ro.
Cât despre relația cu Răzvan Simion se pare că și aceasta este pe drumul cel bun. Bruneta a declarat că lucrurile merg cât se poate de bine în cuplu.
„Amândoi am ajuns la concluzia că suntem mai valoroși împreună decât separați. Știm să ne potențăm unul pe celălalt, e ca o sinergie ceea ce trăim”, a mai spus Daliana Răducan.
Răzvan Simion și Daliana Răducan se bucură de timpul petrecut împreună și au planuri mari de viitor. Aceștia s-au mutat împreună, se înțeleg foarte bine, iar relația lor pare că înflorește pe zi ce trece. Cei doi se gândesc să îți renoveze acum apartamentul și lucrează împreună la acest lucru, chiar dacă Daliana Răducan este specialista.
„Pe Răzvan l-am primit în viața mea cu arhitectura proprie. Lucrăm să ne construim spațiul ideal… Oscilăm între zona urbană și ceva mai retras de zgomotul orașului”, a mai spus Daliana, în urmă cu ceva timp.