Cum se înțeleg Theo Rose și Alex Leonte, după ce artista și-a refăcut viața: „A fost grea separarea”

Publicat: 25/01/2023 | 13:24

Theo Rose și Alex Leonte au fost împreună timp de 5 ani. Cei doi au format unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz, iar anunțul despărțirii lor a venit ca un șoc pentru fani. Aceștia au luat-o pe drumuri separate într-un mod discret, fără să dea prea multe detalii despre acestă decizie. După ce lucrurile s-au mai liniștit în viața artistei, vedeta și-a deschis sufletul în cadrul unui interviu și a povestit cum se înțelege cu fostul iubit.

Theo Rose a ținut să lămurească unele aspecte legate de fosta ei relație, pentru că în spațiul public la acel moment au fost lansate tot felul de zvonuri. Deși recunoaște că nu a fost totul roz între ea și Alex Leonte, cântăreața susține că toate momentele pe care le-a trăit alături de nepotul lui Nea Mărin au ajutat-o să devină persoana care este astăzi.

NU RATA: ÎN CE IPOSTAZĂ A FOST SURPRINSĂ THEO ROSE ÎN A 5-A LUNĂ DE SARCINĂ. ARTISTA ȘI-A ETALAT CU MÂNDRIE BURTICA DE GRAVIDUȚĂ

Despărțirea de Alex Leonte nu a fost deloc ușoară, însă în prezent este fericită și împăcată cu alegerea pe care a făcut-o.

„Dumnezeu m-a luat și m-a pus cu cine trebuia să fiu. Nu mi-a fost rău nici înainte, dar s-a terminat cu anxietatea. S-a umplut un gol. Simt că pentru mine asta trebuia să fie.

S-au întâmplat lucrurile foarte frumos. A fost greu să mă obișnuiesc cu ideea, a fost grea separarea de Alex pentru că noi am crescut împreună, am trecut prin niște faze dureroase.

Eu cu Alex și acum suntem în relații foarte bune. Noi am fost întâi foarte buni prieteni, noi și acum putem să ne bazăm unul pe altul. Cred că lucrurile trebuiau oprite. Am început de copii tocmai de aceea lucrurile s-au terminat frumos. Noi avem chestia asta, indiferent de ce presiuni au fost în jurul nostru. El a fost urmărit. Între noi au fost lucrurile ok și curate. Sunt convinsă că pe lângă mine am oameni care mă vând”, a povestit Theo Rose în podcastul lui Radu Țibulcă.

Theo Rose și Anghel Damian așteaptă un copil. Sursă foto: social media

Anghel Damian și Theo Rose vor deveni părinți

Anghel Damian și Theo Rose își trăiesc din plin povestea de dragoste. Cei doi urmează să devină părinți și se bucură de fiecare moment. Anghel Damian pare să aibă stofă de tătic, potrivit spuselor iubitei lui. Se pare că bărbatul și-a luat deja rolul în serios și până când se va ocupa de cel mic are multă grijă de Theo Rose. Acesta o susține la fiecare pas, iar de când a aflat că partenera lui este însărcinată este extrem de grijuliu. Regizorul o răsfață pe graviduță și este atent la toate nevoile ei. Anghel Damian își ajută partenera cu tot ce poate și este un real sprijin pentru ea în aceste momente.

„Grijuliu, ca cu un bibelou, așa…Săracul…Nu mai știe cum să facă să fie totul bine pe lângă mine. E foarte bucuros pentru ceea ce o să urmeze și încearcă să-mi dea liniște și să-mi creeze confort, să trec cât mai ușor peste perioada asta.”, declara Theo Rose.