Andra și Cătălin Măruță s-au căsătorit acum 13 ani, iar relația lor s-a transformat în timp, devenind una cât se poate de temeinică și nu în ultimul rând bazată pe încredere reciprocă.
Acum, așa cum era și normal, căsnicia Andrei cu prezentatorul TV îi are ca prioritate pe cei doi copii ai lor. Artista spune că se vede pe ea și pe soțul ei în propriii copii.
Citește și: Cum a reacționat Andra când fiul ei a întrebat-o despre prezervative: ” Nu ar trebui să existe tabuuri”
„Despre copiii mei pot să povestesc la infinit! Ca adulți, noi uităm cum ne-am format gusturile, personalitatea, valorile. Urmărindu-i pe ei cum cresc, văd cum descoperă lumea și rețin anumite informații, trag concluzii, iar abilitățile lor se dezvoltă treptat.
Devin oameni mari cu fiecare zi care trece. Este emoționant și revelator: eu și Cătălin ne vedem uneori în oglindă privindu-i pe Eva și David pentru că ei fie ne seamănă în anumite privințe, fie ne imită comportamente.
Este o lecție importantă să vezi ce efect are un gest sau o exprimare. Te gândești de două ori data viitoare înainte să reacționezi! Întrebări încuietoare nu știu dacă pun, adică nu există teme care să ne încuie, suntem deschiși cu ei.
Cătălin a povestit recent într-un podcast că David ne-a întrebat despre prezervative la un moment dat, de exemplu. I-am explicat ce este și asta a fost. Cred că nu ar trebui să existe tabuuri între părinți și copii”, a spus Andra pentru Libertateapentrufemei.ro.
Totodată, Andra a mărturisit că niciunul nu este gelos, ci au o relație solidă și bazată pe încredere, înțelegere, dar mai ales pe iubire.
„Niciunul dintre noi nu este posesiv sau gelos peste măsură. Suntem siguri pe noi, acesta cred că este motivul. Simțim că este o alegere să fim unul cu celălalt, nu trebuie să ne „păzim” partenerul, să fim vigilenți și să nu îl lăsăm să se îndepărteze de noi.
Suntem în primul rând buni prieteni, suntem confidenți, ne facem să râdem, ne cerem sfatul în multe privințe”, a mai spus artista pentru aceeași sursă citată.
Nu rata: A înșelat-o sau nu Cătălin Măruță pe Andra? Jador l-a pus în dificultate pe celebrul prezentator