În plină pandemie, Gigi Becali se ferește cât poate de coronavirus. A limitat drastic contactul direct cu persoanele străine, inclusiv cu nevoiașii care „fac de gardă”, zilnic, la palat. CANCAN.RO l-a întâlnit pe multimilionar în timp ce trecea, destul de prudent, pe lângă mulțimea de oameni necăjiți. Asta după ce “antemergătorul” Luțu se asigurase că patronul FCSB are cale liberă.
Imagini surprinzătoare cu patronul echipei FCSB, Gigi Becali. Știut ca fiind unul dintre cei mai darnici milionari din România, dispus să ajute oricând, oriunde, orice om al străzii, Gigi Becali a fost surprins joi, 15 octombrie, ziua în amiaza mare, într-o cu totul altă ipostază. Se pare că restricțiile impuse în pandemia de coronavirus i-au schimbat „rutina” latifundiarului din Pipera, astfel că ar fi renunțat la discuțiile cu oamenii care îl asaltează cu rugăminți.
După ce mai mulți oameni nevoiași l-au așteptat două ore în fața palatului său, situat în zona Aviatorilor din Capitală, milionarul a trecut într-o fracțiune de secundă pe lângă toți cei care urmăreau să-i ceară sprijinul. Probabil din teama că ar putea contracta virusul SARS-CoV-2, latifundiarul ar fi decis să-și ia măsuri suplimentare de precauție în această perioadă. (CITEȘTE ȘI: Gigi Becali, declarații uluitoare: ”Am vindecat aproape toată comuna de COVID-19”)
Cel care i-a asigurat securitatea patronului de la FCSB a fost ex-fotbalistul Ionuț Luțu, știut drept „angajatul bun la toate” al lui Gigi Becali. „Cancelarul Luțu” s-a convins personal că milionarul are cale liberă, înainte de ieșirea din curtea Palatului.
”Eu nu am întâlnit un om ca Luțu până acum. Mă minunez și eu. Mă refer la loialitatea lui față de stăpân. El are un stăpân care îl iubește, un frate. Vedeam un film ,Valea Lupilor, cu turci, vedeam miniștri care aveau o persoană loială lângă ei. Dacă nu convine termenul de stăpân, nu îl mai folosesc. Am zis ce aș da să am și eu un asemenea om și Dumnezeu mi l-a dat”, a spus Becali, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club despre angajatul lui de bază, Ionuț Luțu. (CITEȘTE ȘI: Gigi Becali a învățat să păstreze “distanța socială”. Cum interacționează acum cu cerșetorii)
Știind că în fața porților mari îl așteaptă o mulțime nerăbdătoare să dea mâna cu el, milionarul a luat măsuri, astfel încât să nu fie în pericol de contaminare, în plină pandemie. Așadar, Gigi Becali și-a trimis angajatul de încredere să facă loc în fața palatului, pentru ca el să poată trece cu bolidul fără incidente. Gigi Becali a ieșit singur cu mașina pe stradă, iar Ionuț Luțu s-a asigurat că nimeni și nimic nu-i va sta în cale. După ce milionarul a plecat, afișând o mină serioasă la volanul autoturismului său de lux, la scurt timp, un Bentley, în care pare-se că s-ar fi aflat ginerele său, a trecut în urma sa. (CITEȘTE ȘI: Gigi Becali și-a “inspectat” șantierele și terenurile la bordul Bentley-ului de un sfert de milion €. L-am filmat în timp ce dădea “indicații prețioase”)
Gigi Becali a anunțat de curând că vrea să cumpere medicamentele eficiente în lupta cu SARS-CoV-2, din India și Rusia, pe care să le pună la vânzare în farmaciile din România, fără adoas.
Totodată, patronul FCSB-ului somează Ministerul Sănătății să spună clar ce tratament ar fi de urmat în cazul în care se manifestă unul sau mai multe simptome specifice coronavirusului.
„Vreau să aduc nişte medicamente pentru că oamenii nu ştiu. De exemplu, tu ai virusul sau Doamne fereşte, să nu ai. Ce medicament iei de la farmacie? Ştii? Ce? Să ne spună ministrul Sănătăţii: dacă ai simptome te duci şi iei de la farmacie cutare medicament. Ei mor fiindcă stau fără niciun tratament două, trei săptămâni. Eu vreau să aduc medicamente din India, Favipiravirul, sau Arbidolul din Rusia. Eu cumpăr medicamentele, le pun în farmaciile din România fără adaos, ca să putem salva oamenii. Ei ştiu doar de paracetamol. Băi, nu trece cu paracetamol”, a spus Gigi Becali, care, acum, pare să fi înțeles clar că nu e de glumă cu COVID-19.
De mulți ani, Gigi Becali este cunoscut ca un binefăcător în România, ajutând cu sume exorbitante mulți oameni, companii, clinici, școli, biserici și spitale. În pandemie, latifundiarul din Pipera a donat 100.000 de euro Institutului „Matei Balș” din Capitală, pentru ca specialiștii să poată cumpăra paturi ATI pentru bolnavii de COVID-19.
Milionarul consideră că oamenii de afaceri din România ar putea avea o contribuție foarte mare în a ajuta țara să iasă din impasul economic provocat de criza actuală.
„Noi trebuie să ne împrumutăm ca stat şi să băgăm bani mulţi, ca să fim cot la cot cu ei”, a declarat Gigi Becali.
„Vin românii, aduc şi banul şi dacă injectăm şi noi măcar 20-30 de miliarde putem să plecăm de pe loc şi să îi prindem din urmă. Ne împrumutăm şi plătim peste 30-40 de ani, dar plecăm cu viteză, cu demaraj de pe loc.
La ora asta, ce fac ei, că nu dau nici măcar măşti la spitale şi plâng doctorii să le dau eu măşti. Împart şi eu câte 1.000-2.000 de măşti la câte un spital, ce facem? Păi, dormim?
Daţi-vă la o parte de acolo, să vină șapte-opt-zece oameni de afaceri şi să luăm noi măsurile astea de economie… Dacă nu ştiţi, nu e ruşine! Vin eu cu nişte oameni pe care îi aleg eu şi rezolvăm noi”, spunea, acum câteva luni, Gigi Becali. (CITEȘTE ȘI: Gigi Becali i-a “transmis” nepotului multimilionar și talentul de dansator. Cum s-a “dezlănțuit” sub privirile Deliei)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.