Liviu Vârciu a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre cum i s-a schimbat viaţa de când este tatăl a trei copii. Artistul se implică în creşterea şi educaţia acestora şi explică faptul că nu este deloc uşor.
Liviu Vârciu se numără printre cei mai dedicaţi tătici din showbiz. La vârsta de 20 de ani a venit pe lume primul său copil, fiica sa Carmina. La acel moment situaţia în care se afla nu i-a permis să se implice atât cât ar fi vrut în viaţa tinerei.
„Sentimentul pe care eu l-am trăit… Eu nu am simțit în viața mea iubirea asta. Cu fii-mea cea mare a fost mai complicat, nu am stat mereu bot în bot cu ea.
O iubesc, e viața mea, e sufletul meu, pentru că a fost primul meu copil, eu eram un copil, aveam 20 de ani, când am făcut-o. Dar cu cea mijlocie, cu Anastasia…
Doamne, nu se poate așa ceva, mă ia de la stomac, știe exact ce „butoane’ să apese. Sunt alte trăiri. Sentimentul pe care îl am față de copii e ceva…”, a povestit Liviu Vârciu, la Antena Stars.
În acelaşi timp, prezentatorul TV a mărturisit faptul că viaţa cu trei copii nu este deloc uşoară, deşi fiica lui cea mare nu mai locuieşte cu el.
CITEŞTE ŞI: ZI DE SĂRBĂTOREA ÎN FAMILIA LUI LIVIU VÂRCIU! FIICA SA A ÎMPLINIT PATRU ANI. „TE IUBEȘTE TATI”
Acesta a mărturisit că a trecut alături de iubita lui prin multe momente dificile, pentru că s-a confruntat pentru prima dată cu situaţii cărora a crezut că nu le poate face faţă. Însă cu dragoste şi înţelegere lucrurile se rezolvă mult mai uşor.
„E greu tare să faci copii. Faceți copii, dar e complicat. Mai țipă ăla, urlă fii-mea, ăla vrea nu știu ce, aia nu știu ce, nici doamnei nu mai poți să îi dai un pup, că se urcă pe tine”, a mai adăugat actorul, în aceeași apariție tv.
Sursă foto: Instagram