Cum se apără Denisa după ce a fost acuzată că l-a îndepărtat pe Flick de toţi prietenii. Ce a spus despre Mihai Bendeac şi Speak
După ce a fost acuzată de faptul că l-a îndepărtat pe Flick de prietenii lui, Denisa iese în față și spune adevărul! Ce părere are soția Domnului Rimă despre aceste acuzații? Iată ce a spus!
Flick a fost foarte bun prieten cu Speak, Mihai Morar, Mihai Bendeac și Răzvan Popescu, însă relațiile cu aceștia par să se fi încheiat din momentul în care Domnul Rimă a cunoscut-o pe Denisa Hodișan, actuala lui soție.
Denisa, replica pentru acuzațiile primite
De curând, Flick a fost invitat în podcastul lui Bursucu, acolo unde a făcut o serie de mărturisiri legate de separările care s-au produs între el și anumiți oameni. Domnul Rima a spus că, de fapt, prietenii lui sunt cei care s-au distanțat de el.
Într-un interviu FANATIK, soția lui Flick a dezvăluit cum stau lucrurile, de fapt, și ce implicare are ea în aceste situații.
Denisa Hodișan susține că soțul ei a fost respins de prietenii lui, iar ea nu are nici o implicare în separarea lor. Mai mult, ea spune că nu se lasă afectată de părerile lumii.
„Chiar nu mă afectează ce se spune. Știi cum e? E o impresie care a fost creată de mult timp. E foarte simplu când oamenii nu pot să își asume anumite acțiuni să dea vina sau să lase de interpretat că ar fi altcineva de vină.
Flick a zis foarte direct și clar în acel podcast că el a fost cel blocat, el a fost cel care a trimis ultimele mesaje cu ”Hei, când ne vedem? Când ieșim?”, la care nu i s-a răspuns. După aceea s-a trezit blocat.
Unde sunt eu de vină în toată ecuația asta, nu știu! Eu nu pot să controlez ceea ce oamenii vor să creadă sau ceea ce oamenii vor să lase ca impresie. Dar nu mă afectează chestia asta.”, a declarat Denisa Hodișan.
CITEȘTE ȘI: „Domnul Rimă”, finanţat de tata socru?! N-are job de câțiva ani, dar e într-o vacanță continuă
„Dacă nu i-a plăcut fața mea, eu ce pot să fac?”
De asemenea, Denisa a declarat că nu îi cunoaște personal pe foștii prieteni ai lui Flick și nu își poate face o impresie despre ei, așa cum nici ei nu ar trebui să o facă, pentru că nu o cunosc.
„Eu nu-i cunosc! Eu am mai spus asta de N ori. Nu i-am văzut în viața mea, eu nu știu cine sunt oamenii ăștia. Sincer, asta dacă ne referim la Mihai Bendeac… Pe Speak l-am văzut la un eveniment, fix la prima dată când am fost eu. Nu eram căsătoriți, eram împreună de foarte puțin timp. Am fost la un eveniment comun unde nu s-au întâlnit pentru că Speak nu a răspuns la mesajele de tipul ”Hei, pe unde ești? Hai să ne vedem”. Era un eveniment mai mare, în fine. Deci nu l-am cunoscut personal. Nu am stat de vorbă niciodată. Nu știu ce fel de om e. La fel cum el habar nu are ce fel de om sunt. Acum… Dacă nu i-a plăcut fața mea, eu ce pot să fac?
Nu a fost o interacțiune în urma căreia să zică ”Denisa e o insuportabilă” și din cauza ei nu mai vreau să fiu prieten cu Flick. Nu se pune problema de așa ceva, dat fiind că acest om nu mă cunoaște.
Dacă aș fi interacționat, da, aș fi putut să spun că am lăsat nu știu ce interacțiune. Dar când nu cunoști un om personal și nu vorbești cu el, nu poți să spui că nu îți place omul respectiv” , a continuat ea pentru sursa citată.
Au trecut mulți ani
Deși au trecut mulți ani de când e cu Flick, Denisa susține că încă este acuzată de lucruri nefondate și nu înțelege de ce.
„Au trecut mulți ani. Nu înțeleg de ce se insistă foarte mult pe subiectul ăsta de fiecare dată. E foarte greu ca cineva să accepte că unii oameni chiar se iubesc, știi? Știi care e chestia, la urma urmei, eu pot fi cum vreau. Pot fi un om rău, dacă vreau, dacă ei sunt mai buni e foarte bine. Pot fi o nebună, dar cred că e problema soțului meu cum mă suportă, dacă e să o luăm așa, nu?”, a mai adăugat soția lui Flick.
CITEȘTE ȘI: Flick rupe tăcerea despre Speak și Mihai Bendeac. S-a certat sau nu cu ei? „Unii m-au blocat”