Cum scăpăm de astenia de toamnă? Cât de importantă este alimentația în “combaterea” anotimpului “melancolic”

Publicat: 03/10/2022 | 18:30

Suntem deja în luna octombrie, iar semnele asteniei de toamnă continuă să apară. Tot mai multe persoane sunt “victime” ale “anotimpului melancolic”. Există însă câteva trucuri care ne ajută să scăpăm treptat de simptomele de neputință și oboseală. În primul rând, este important să acordăm o atenție specială alimentației noastre.

Specialiștii ne recomandă să consumăm într-o cantitate generoasă legume, dar și produse bogate în Omega 3. Peștele, nucile și strugurii sunt cele mai indicate alimente în acest sezon, întrucât ameliorează stările neplăcute și, totodată, ne dau doza de energie potrivită.

(VEZI AICI: REMEDII NATURISTE PENTRU ASTENIA DE TOAMNĂ)

Nici vitamina C nu ar trebui să lipsească din regimul nostru alimentar. Portocalele, kiwi-ul, spanacul și usturoiul sunt surse bogate de vitamine, care ne cresc substanțial imunitatea. Există, de asemenea, și alimente care combat stresul.

Toamna favorizează apariția asteniilor (Foto: captură video)

Printre acestea se numără sparanghelul, care determină creșterea nivelului de serotonină din corp.

Mișcarea ar trebui să fie nelipsită din programul zilnic

Pentru a nu fi afectați prea mult de perioada de tranziție dintre vară și toamnă, suntem sfătuiți să nu adormim mai târziu de ora 22.00. Organismul nostru are nevoie de relaxare și de multă odihnă pentru a putea face față schimbărilor de temperatură.

De asemenea, este indicat să avem diverse activități de recreere cu cei apropiați, pentru a evita sentimentele de singurătate și melancolie.

(NU RATA: CUM FENTEAZĂ ANDRA ASTENIA DE TOAMNĂ! ARTISTA LE-A DEZVĂLUIT PRIETENILOR SECRETUL)

Din programul nostru zilnic nu trebuie să lipsească însă nici mișcarea. O plimbare de seară sau câteva exerciții simple, acasă, ne-ar putea îmbunătăți instant dispoziția.

Cinci “secrete” anti-astenie de toamnă:

  1. Mănâncă sănătos;
  2. Fă-ți timp să te relaxezi;
  3. Nu sări peste orele de somn;
  4. Stai cu familia și prietenii;
  5. Tonifică-ți organismul.

(CITEȘTE ȘI: CONDIMENTUL “MIRACULOS” CARE TE AJUTĂ SĂ SLĂBEȘTI. 13 BENEFICII NEȘTIUTE ALE CHIMENULUI)

This browser does not support the video element.