Mario Iorgulescu ar putea să scape de închisoare cu executare! Un judecător poate să-i suspende executarea, condiția fiind ca pedeapsa să nu depășească trei ani de detenție.
Pedeapsa în care se încadrează fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal este de 8 luni – 6 ani.
Mario Iorgulescu a ucis un tânăr de 24 de ani într-un accident produs pe Șoseaua Chitilei. El a intrat cu bolidul Aston Martin pe contrasens și a lovit frontal mașina condusă de cel care avea să decedeze la scurt timp după impact. Deocamdată Mario Iorgulescu este și el în stare relativ gravă și este internat în străinătate. (CITEȘTE ȘI: PĂRINȚII LUI MARIO IORGULESCU, ÎN LACRIMI. CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN SALONUL ÎN CARE ESTE INTERNAT FIUL LOR)
„Acuzat de ucidere din culpă şi de conducere sub influenţa drogurilor şi alcoolului, Mario Iorgulescu riscă pușcăria după ce a ucis un om. Pedeapsa ar fi între opt luni și șase ani, dar există și șansa ca un judecător să suspende executarea într-o închisoare, cu condiţia ca pedeapsa să nu depăşească trei ani de detenţie”, conform România TV.
Mario Iorgulescu a fost transferat pentru tratament la un spital din străinătate. Tatăl lui Dani Vicol, bărbatul care și-a pierdut viața în urma oribilului accident provocat de fiul președintelui LPF, nu vede cu ochi buni acest lucru și se teme că totul ar urma să fie mușamalizat. (NU RATA: MESAJ IMPRESIONANT APĂRUT PE FACEBOOK-UL LUI DANY VICOL DUPĂ CE MARIO IORGULESCU A FOST TRANSFERAT LA UN SPITAL DIN ITALIA)
„Mi se pare ceva făcut pe furiș. Trebuia să anunțe, nu doar să îl ia din spital. Nu știu dacă ar putea să scape de lege. Eu am încredere în justiție”, a declarat tatăl lui Dani Vicol după ce a aflat că Mario Iorgulescu a fost transferat la o clinică privată din Milano.
Acum două săptămâni, Mario Iorgulescu a fost internat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD, ca victimă a unui grav accident rutier. Starea sa este, în continuare, gravă. Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut atunci controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc. (VEZI AICI: MESAJUL HALUCINANT POSTAT DE MAMA LUI MARIO IORGULESCU. L-A ȘTERS DUPĂ CÂTEVA MINUTE: “ÎNȚELEG CĂ DORIȚI SĂ MOARĂ”. CONTINUAREA E CUTREMURĂTOARE)
Mario Iorgulescu avea o concentrație 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină, au stabilit medicii de la Institutul Național de Medicină Legală. Fiul președintelui LPF a rămas și fără permisul de conducere în urma accidentului.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au preluat dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare. Decizia a fost luată având în vedere complexitatea cauzei.