Cum să mănânci 3 mese pe zi cu doar 7 lei. “Secretul” pentru o alimentație sănătoasă și ieftină
Toată lumea și-ar dori să mănânce ieftin și bun, însă majoritatea oamenilor cred că acest lucru este imposibil, mai ales la noi în România. Ei bine, se pare că lucrurile nu stau chiar așa de rău, întrucât te poți bucura de cele 3 mese de bază zilnice, fără să cheltui mai mult de 7 lei.
Ce alimente poți consuma cu doar 7 lei pe zi
Specialiștii de la Universitatea Harvard au realizat 27 de studii, în urma cărora au ajuns la concluzia că o dietă sănătoasă nu costă mai mult de 1,5 dolari pe zi. În bani românești, această sumă înseamnă doar 7 lei. Primul pas pe care ar trebui să-l faci este o schimbare în stilul tău de viață, mai exact, să începi să gătești acasă. Acesta este unul dintre „secretele” care demonstrează că poți mânca ieftin și sănătos.
În cazul în care timpul nu-ți permite să petreci ore în șir în bucătărie sau gătitul nu este punctul tău forte, atunci există soluții și pentru acest lucru. Înlocuiește preparatele complicate cu alternative simple, spre exemplu alimente proaspete, precum legumele și fructele peste care să adaugi condimente.
Cercetătorii de la Harvard vă sfătuiesc să susțineți producătorii locali, de la care poți lua legume și fructe proaspete, de calitate și la prețuri mici. Atenție, însă, la cantitățile pe care le cumperi!
De pildă, o varză poate fi folosită la mai multe preparate, chiar și pentru 6 porții de salată, așa că nu te lăcomi să cumperi mai multe! De asemenea, fructele și legumele pe care le cumperi nu trebuie să le mănânci neapărat proaspete, ci poți face cu ele chiar și supe-creme sau smoothie-uri.
Evitați carnea și conservele!
Cu siguranță niciunei gospodine nu îi place să gătească după o zi obositoare de muncă. În acest sens, poți evita să faci compromisuri dacă îți pregătești meniul în avans pentru săptămâna care urmează. Nu este deloc greu, ba din contră. Mai ales dacă știi deja că din farfurie nu trebuie să lipsească o sursă de proteină, legume sau cereale integrale.
Dacă nu ai idee care sunt alimentele bogate în nutrienți, nu uita să treci pe listă quinoa, orezul și cartofii. Pe de altă parte, ingredientele de bază pot fi depozitate și în congelator, mai exact, fructele și legumele. Congelatorul este un bun conservant și reușește să păstreze alimentele în stare bună pentru ceva timp.
Un lucru extrem de important asupra căruia specialiștii atrag atenția este să eviți pe cât posibil produsele la conservă. Acestea conțin un nivel ridicat de grăsimi, sare, zahăr și în special E-uri. Tot specialiștii susțin că mai puțină carne, înseamnă mai multă sănătate. Aceștia recomandă meniul vegetarian măcar o dată sau de două ori pe săptămână.
Ar fi indicat să renunți la carne și alte produse de origine animală pentru proteinele vegetale. Nu doar că vei mânca mult mai sănătos, ci vei cheltui și mai puțini bani!
This browser does not support the video element.