Cum să faci piftie de porc precum Cătălin Scărlătescu. Cei 11 pași pe care îi respectă juratul „Chefi la Cuțite”

Publicat: 07/12/2022 | 17:02
Cătălin Scărlătescu i-ar călca pe urme Ginei Pistol (Sursă foto: Capturi video Youtube)

Sărbătorile de iarnă sunt din ce în ce mai aproape, motiv pentru care românii au început deja cumpărăturile pentru masa de Crăciun. Ca în fiecare an, piftia de porc nu poate lipsi de pe mese. Pentru cei care vor să-și surprindă invitații, Cătălin Scărlătescu și-a dezvăluit rețeta specială. 

Cei care vor să gătească precum juratul de la Antena 1 și să se simtă „Chefi la cuțite” în propria lor bucătărie, au nevoie doar de câteva ingrediente simple și accesibile, răbdare și… poftă bună!

(CITEȘTE ȘI: Au ajuns la „cuțite”! Motivul pentru care Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu s-au certat la „Chefi la Cuțite”: „Adică mă iei la mișto?”)

De ce ingrediente ai nevoie pentru rețeta de piftie a lui Cătălin Scărlătescu

Pentru a face rețeta de piftie a lui Cătălin Scărlătescu, ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 500 g pulpă de porc;
  • 500 g picioare de porc;
  • 1 kg cap de porc, neapărat urechi;
  • 2 morcovi mari;
  • o rădăcină de păstârnac;
  • o ceapă;
  • sare;
  • piper boabe;
  • 1-2 căpățâni de usturoi pisat.

11 pași prin care să faci piftie ca la Chefi la Cuțite

Conform dezvăluirilor făcute de juratul de la Antena 1, rețeta sa cuprinde următorii pași:

  1. Pârlim picioarele și capul de porc
  2. Radem picioarele și capul de porc cu lama cuțitului și le spălăm
  3. Punem toată carnea la fiert
  4. Luam spuma,
  5. Adăugăm zarzavatul (morcovii, păstârnacul, ceapa), sare și piper
  6. Lăsăm să fiarbă până se desprinde carnea de pe oase
  7. Dezosăm carnea, o tăiem și o punem în castroane (se poate lăsa și puțin morcov, pentru culoare)
  8. Curățăm usturoiul și-l pisăm bine de tot
  9. Amestecăm usturoiul cu 100 ml supă
  10. Strecurăm supa și adăugăm în ea zeama cu usturoiul pisat
  11. Umplem castroanele cu zeamă și le punem la frigider.

(CITEȘTE ȘI: Cătălin Scărlătescu şi Doina Teodoru au dus relaţia la următorul nivel! Cei doi îndrăgostiți au făcut noi dezvăluiri din viața de cuplu)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult