Vara s-a încheiat, iar odată cu ea putem spune „adio” vacanțelor pentru care plătim sume uriașe de bani. Mulți români și-au terminat economiile în concedii, iar acum este timpul să pună din nou bani la pușculiță pentru a reface bugetul. Specialiștii au oferit sfaturi importante despre felul în care putem să economisim până la 1.000 de lei pe lună.
Consultanții financiari vorbit despre modul în care ne putem reface bugetul, după cheltuielile mari de vara aceasta. Mulți români au scos din buzunar sume de bani importante în concedii, iar acum este timpul să economisească. Specialiștii recomandă o metodă numită”no spend month”, adică o lună în care să ne bazăm doar pe necesități.
Specialiștii susțin că o metodă bună de a economii bani este aceea ca timp de o lună să cheltuim doar pentru necesități. Ei bine, în această categorie nu intră, mâncarea de la restaurant sau opririle la cafenea în drumul spre serviciu.
Astfel, cei care vor să pună la pușculiță până la 1.000 de lei pe lună, trebuie să își ia mâncarea și cafeaua de dimineață la pachet. De asemenea, economiștii recomandă să lăsăm mașina în parcare în timpul săptămânii și să folosim mijlocul de transport în comun.
Totodată, Irina Chițu, consultant financiar, a mărturisit că o altă metodă prin care putem adăuga la buget câteva sute de lei este aceea de a face curățenia de toamnă în dulapuri. Lucrurile pe care nu le mai folosim, le putem vinde.
„Putem să vindem lucrurile nefolositoare. După o vacanţă poate te întorci şi ai anumite lucruri pe care nu le mai foloseşti, gadgeturi, mai scapi de ele şi din casă.”, a declarat Irina Chiţu, consultant financiar, potrivit Observator News.
Anul acesta, bugetul mediu pentru vacanță a fost de 1.000 de euro, potrivit statisticilor. Experții au explicat faptul că românii cheltuie într-o săptămână de concediu cât fac în două săptămâni de muncă. Astfel, consultatul financiar Adrian Asoltanie a oferit o altă strategie de a economisii bani pentru următoarea călătorie.
„La o săptămână de vacanţă cheltui ce am produs în două săptămâni de muncă. Pentru cei care simt grea reintrarea în ritmul de economisire, să înceapă cu economisirea în valută străină. Adică în ziua de salariu pui deoparte 100 de euro.”, a spus Adrian Asoltanie, consultant financiar.